-MEMBRU-BINECUVANTAREA BISERICII ASUPRA CRESTINULUI

A te declara membru al Bisericii noastre Ortodoxe, a te numi crestin ortodox  este una, a trai ca un membru , madular viu al bisericii, ca un crestin adevarat ortodox, este cu totul altceva.

Sfantul Apostol Pavel ne invata ca Biserica este Trupul lui Hristos si Hristos este corpul ei.(Efes1,25; 5-23), iar Trupul are mai multe madulare: ” Caci precum Trupul unul este si are mai multe madulare , iar toate  madularele trupului multe fiind , sunt un trup , asa si Hristos . Pentru ca intr-un Duh ne-am botezat noi toti , ca sa fim un singur trup. Caci si trupul nu este madular , ci multe madulare( 1 Cor.12; 12-14)”.

Adevarata traire de crestin este dorinta arzatoare de a iti mantui sufletul , de a ramane viu si prezent in Biserica, prin participarea necontenita la Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie , prezenta neintrerupta la scaunul spovedaniei, cuminecarea cu Sfanta Impartasanie, cel putin in cele patru mari posturi de peste an, rugaciunea temeinica nu numai in Sfanta Biserica ci si acasa in familie , iertarea , faptele bune , iubirea aproapelui…,toate acestea te ajuta sa te califici ca traitor si membru ,sau madular viu al bisericii.

Mantuirea nu se poate cumpara prin donatii sau acte de caritate si nici prin plata unei membrii. Toate acestea sunt daruri aduse de noi, ca multumire si recunostinta pentru viata care ne-a daruit-o Dumnezeu , pentru grija care ne-o poarta , pentru darurile necontenite pe care  le trimite in tot timpul vietii noastre, mai ales, darul de a avea prunci in casa noastra si pentru a fi modele de viata crestina , ingrijind de biserica lui Hristos cel Rastignit pentru pacatele noastre.

Biserica, la randul ei, se ingrijeste de sufletul nostru si de mantuirea noastra. Biserica se ingrijeste de induhovnicirea noastra prin duhovnicul ei, preotul, ne invata despre sensul vietii pamantesti si dobandirea vesniciei.

Nu am venit aici, pe pamant, sa mostenim colibe si stanci , munti si ape , mari si oceane, ci Dumnezeu ne-a daruit viata pentru a ne bucura de acestea si a avea grija de suflet , punand peste toate dragostea din noi.  Caci  daca pierdem dragostea ,        l-am pierdut pe Dumnezeu . Acestea de aici le vom lasa , dar dragostea o vom lua cu noi si vom lua si ura pe care am acumulat-o si n-am pararasit-o. Acum si atunci, ne vom face de ras inaintea oamenilor si a ingerilor , inaintea intregii zidiri.

Noi avem nevoie sa punem  multa evlavie si iubire in toate , incat din buzele noastre sa picure miere. Pentru aceasta trebuie sa incepem a face ascultare , care aceasta este : ”sa te scoti pe tine insuti din dragostea ta si sa-l pui pe Dumnezeu si pe cel de langa tine.” Prin aceasta ascultare incepem sa aflam multa odihna in noi si mai ales in rugaciune . Inima noastra trebuie sa arda de dragoste pentru Dumnezeu si Biserica Lui. Intre dragostea de Dumnezeu, de biserica Lui si  diavol, nu exista compromis. Ori il mananci tu , ori te mananca el pe tine. Pentru ca viata noastra, care este aici pe pamant, unica si irepetabila , este un dar de la Dumnezeu , care trebuie inteles ca o vietuire a sufletului in trup , pentru  care crestinul trebuie sa poarte de grija de amandoua , dar va acorda sufletului cea mai mare importanta, luptand pentru mantuirea lui.

Asadar , Biserica onoreaza crestinul cu titlu de membru , pe cel ce cauta sa isi salveze sufletul, pe cel ce iubeste pe Dumnezeu si pe semenul lui mai mult decat pe el insusi , pe cel ce iubeste cu adevarat Mireasa lui Hristos , care este Biserica, pe cel care auzind Cuvantul Evangheliei il implineste fara a judeca pe nimeni si nimic, folosind in tot timpul dragostea nemarginita , cea primita in dar de la Dumnezeu. A nu judeca aproapele este biruinta care lumineaza sufletul nostru , pentru ca ea ne salveaza sufletul de la judecata dreapta si  aspra a lui  Dumnezeu. Cel care nu judeca nu va fi judecat . ” Nu judecati , ca sa nu fiti judecati” ne adevereste cuvantul lui Dumnezeu.

Acum, aici, trebuie sa folosim ratiunea , un alt dar primit de la Dumnezeu si cu intelepciune sa parasim judecata aproapelui si raul care ne inconjoara si doreste sa salasluiasca in noi. Daca nu ne vom inteleptii , ne va parasi Harul si vom cadea din iubirea lui Dumnezeu. Iar dupa cadere , daca nu ne vom pocai si nu incetam a mai judeca si a ierta, atunci urmarile vor fi multe si urate . Patima se mareste , vine moartea si urmeaza iadul.

Mai bine sa suferim aici, asa cum si Sfantul Apostol Petru ne indeamana: ” In aceasta ati fost chemati fiindca si Hristos a suferit pentru voi si v-a lasat o pilda , ca sa calcati pe urmele Lui” ( 1 Petru 2,21). Dar daca este de trebuinta sa purtam crucea, sa o purtam cum a purtat-o si Hristos. Ca sa culegi rod mantuitor din suferinta , aceasta trebuie suportata pentru numele lui Iisus Hristos , pentru inmultirea dragostei , pentru adevar si pentru pacea ta launtrica.

Sufera, asadar , ocara si nu raspunde la rau cu rau! Sufera foamea in zilele postului, sufera oamenii porniti spre cearta si rautate , spre batjocura numelui tau , caci astfel de ” cruce ” este incununata de Dumnezeu. Tot in duhul lui Hristos sufera crestinul cand primeste toate necazurile , toate suferintele ce vin asupra lui cu rabdare , supunandu-se smerit voii lui Dumnezeu. Si Fiul Iisus Hristos in gradina Ghetismani  a Zis: ” Parinte! De este cu putinta , treaca de la Mine paharul acesta, dar faca-se voia Ta nu a Mea” ( Luca 22,42). Si noi trebuie sa ne rugam staruitor, ca si buni credinciosi, la Dumnezeu sa ne scape de boli , de lipsuri , de vrajmasi , de toate rautatile lumesti ,dar asa cum vrea El , faca-se voia Lui. Rabdarea este puterea uriasa care asigura biruinta in incercarile amare si tot rabdarea arvuneste meritul cel mare al purtarii crucii.

Toti cei ce rabda in biserica lui Hristos si ajuta la neajunsurile ei necesare , primesc cununa cerului , dragostea si mila lui Dumnezeu si intreaga sfintire a Lui. Si la rugaciunea Amvonului de la sfarsitul Sfinteii Liturghii cerem si ne rugam , spunand: ” Cel ce binecuvintezi pe cei ce te binecuvinteaza , Doamne, si Sfintesti pe cei ce nadajduiesc intru Tine , mantuieste poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta. Plinirea Bisericii Tale o pazeste; Sfinteste pe cei ce iubesc podoaba casei Tale ; Tu pe acestia ii preamareste cu dumnezeiasca putere a Ta; si nu ne lasa pe noi cei ce nadajduim intru Tine…”

Cei ce nadajduiesc in Dumnezeu si il iubesc , acestia sunt adevaratii membri ai Bisericii , pe care Dumnezeu ii preamareste pentru toate darurile lor. Pe unii dintre ei chiar ii pune in rolul de a chivernisi casa Lui. Cei ce sunt chemati sa faca parte din Consiliul Parohial , acestia sunt pilde pentru intreaga biserica , care infrumuseteaza ca niste flori chipul bisericii si al parohiei. Ei sunt chemati prin preot sa ajute la chivernisirea bisericii , la frumusetea ei , la trairea impreuna lucratoare cu preotul , spre marirea si impodobirea Sfantului Lacas.

Acesti credinciosi din cosiliu parohial,  trebuie sa participe regulat la viata bisericii si sa-si aduca aportul prin munca si sacrificiul propriu , impreuna cu toti ceilalti membri si credinciosi , pentru Lacasul Dumnezeiesc , pentru Sfantul Altar ca jertfa , ei fiind lumina credintei noastre in parohie , care ca niste faclii aprinse , lumineaza intreaga comunitate , indemnand si pe cei din jur sa-i urmeze.

Domnul Doctor Calin Pop, fiu duhovnicesc si membru al bisericii noastre, intr-una din discutiile noastre duhovnicesti  imi marturisea cu multa bucurie , ca medic, despre ce inseamna cuvantul membru , ca si medicina recunoaste prin definitia ei pe Creator, spunand: ” Corpul nostru este un templu frumos si inteligent , unde sufletul salasluieste de-a lungul vietii noastre. Fiecare element din corp , de fapt, depinde de toate celelalte si comunica mult unul cu celalalt. Ele se ajuta reciproc, in mod direct sau indirect , pentru ca sa tina tot organismul viu , in stare de functionare perfecta. Daca unul din ele nu functioneaza bine , toate celelalte sunt afectate intr-un fel sau altul. Daca organismul sufera si mintea va suferii.

Spunea domnul Doctor Pop , cu multa sensibilitate duhovniceasca , ca trebuie sa acordam o atentie deosebita fiecarui element din corpul nostru , sa il iubim si sa-l apreciem  cum se cuvine , pentru ca atunci vom avea o viata mai usoara si vom suferii mai putin.

Asadar , fiecare dintre noi ,depindem unul de celalalt si trebuie sa comunicam mult unul cu altul. Trebuie sa ne ajutam reciproc , pentru a tine viata noastra vie in comuniune  unul cu celalat si mai ales in viata parohiala , viata bisericii.

Daca unul dintre noi nu functioneaza bine , afectam intreaga parohie , afectam viata noastra spre mantuire. Daca un membru dintre noi sufera , toata comunitatea sufera atunci cand este cladita pe iubire. ” Aceasta este porunca Mea , ca sa va iubiti unul pe altul , precum  Eu v-am iubit pe voi . Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu o are , ca cineva sufletul sa-si puna pentru prieteni sai.” ( 15 Ioan 12-13) si ” Sa fiti unul catre altul buni,milostivi, iertand unul altuia , precum si Dumnezeu v-a iertat voua intru Hristos; Rascumparand vremea , ca zilele rele sunt” (4  Efeseni 12, 13- 5 – 16)

Privind si din punct  de vedere  matematic ,ni se arata,  prin definitia despre membru  ca : “Fiecare dinte cele doua parti ale unei ecuatii ,sunt separate prin semnul egalitatii” Ecuatia suntem noi, madularele ,iar aceasta trebuie rezolvata prin a lasa deoparte supararea si nemultumirea dintre noi , mai ales acolo unde  exista  comunitate, unde exista biserica. Nu putem parasi lacasul cel Sfant al lui Dumnezeu , pentru ca aici suntem egali . Iubirea noastra este marturisita  prin grija ce  o purtam Bisericii si  Lui, ca Fiu al lui Dumnezeu . Aceasta grija si iubire ne face pe toti egali in fata Lui. Ura , lipsa de traire impreuna cu Dumnezeu , clevetirea,  rautatea ne indeparteaza , ne separa de El ca neghina de grau, ca oile de capre, ca pamantul cel bun si roditor de cel arid. Si daca fugim in lume parasindu-l pe Dumnezeu, nu facem decat sa parasim si intreaga comunitate . In definitia cea lumeasca despre membru gasim scris  :” O persoana considerata ca fiind parte componenta a unei comunitati este membru.” Deci,daca  nu mai apartinem nici comunitatii noastre, ne facem straini de neam , de traditie si de biserica.

Asadar , revin  la cuvintele domnului Dr. Calin Pop care adauga spunandu-mi: “Corpul omenesc este construit intr-un mod deosebit de inteligent de Dumnezeu si eficient. El are diferite parti , organe si sisteme care impreuna functioneaza fara gres si in mod miraculos si inteligent este o singura unitate vie.” Deci ceva s-a intamplat cu noi , ceva nu mai lucreaza bine in noi , nu mai folosim ratiunea si inteligenta pe care Dumnezeu le- a  investit in noi.

Imi amintesc cu multa placere si bucurie si de doamna  Prof.Dr.  Universitar Simion, Medic la Spitalul Victor Babes din Bucuresti, care imi spunea:” Parinte, ceea ce fac , fac cu bucurie pentru cei bolnavi si suferinzi , pentru ca asa cum bunul Dumnezeu v-a dat dumneavoastra Har sa propovaduiti si sa va ingrijiti de sufletele oamenilor , si mie mi-a dat darul de a vindeca trupurile celor bolnavi si neputinciosi. Rasplata o astept in cer , dar il rog pe bunul Dumnezeu sa aiba grija de copiii mei.” Iata un adevarat crestin, un om al bisericii , un profesor dedicat la catedra si o sotie devota  casei. Oameni de genul acesta stiu sa-si poarte crucea , sa aiba grija de oameni si de biserica lui Dumnezeu.

Diaspora da sansa preotilor si credinciosilor sa implineasca cu adevarat aceasta porunca a iubirii de semeni , prin jertfa lor proprie, formand comunitatea si traind impreuna in biserica lui Hristos. Aici , ne-am adunat cu totii, cu voia lui Dumnezeu, din toate colturile tarii noastre Romanesti, vorbind aceeasi limba , fiind de acelasi neam, spre a trai mai bine , dar nu fara Dumnezeu , nu fara Biserica Lui pe care a ridicat-o prin jertfa Sa si ne-a lasat-o spre salvarea neamului nostru si a sufletelor noastre. Chiar daca acolo unde ne-am nascut, traditia locului este putin diferita , noi suntem toti botezati cu acelasi botez , am imbracat toti aceeasi haina a credintei  ”Cati in Hristos v-ati botezat in Hristos v-ati si imbracat” si ne-am impartasit si ne impartasim din acelasi Potir  cu acelasi Trup si Sange al Mantuitorului nostru Iisus Hristos , implinind porunca Lui : ” Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea , ca ori de cate ori veti manca painea aceasta si veti bea paharul acesta , moartea Mea veti vesti si invierea Mea veti marturisi”.

Noi , preotii Bisericii astazi, suntem priviti ca niste cersetori de membrii si de bani . Insa , noi , asa fiind considerati , ramanem in lucrarea poruncii lui Dumnezeu  si cautam sufletele care au parasit si s-au instrainat din neglijenta , din prea putina credinta , din indemnul diavolului , de Lacasul cel Sfant al Lui , de Biserica.Suntem cei care alergam dupa acele suflete ratacite , nehranite si fara de ajutor din jurul pastoratiei noastre. Este doar misiunea la care Iisus Hristos , Fiul lui Dumnezeu , ne-a lasat continuatorii alesilor Lui, Apostolii, cu porunca sa ne ingrijim de tot sufletul trist si impovorat , mangaindu-l , asa precum El a facut-o.

Noi preotii , credem in cuvintele Lui nemincinoase , in poruncile si promisiunile Lui, , In El, Iisus Hristos , Fiul lui Dumnezeu. Intotdeauna si eu ma mangai si ma intaresc cu aceste cuvinte:” Mie, celui mai mic decat toti , mi-a dat darul acesta a vesti intru neamuri bogatia lui Hristos cea neurmata.’ ‘( Efeseni3,8)”INDRAZNITI, EU AM BIRUIT !”

Cu acest indemn si la aceasta lupta este chemat preotul sa lucreze in biserica lui Hristos, ca un adevarat apostol si propovaduitor , implinind si propovaduind cuvintele Evangheliei la tot neamul si la tot poporul binecredincios . Cel ce refuza pe preot , refuza pe Hristos , cel ce uraste pe preot il uraste pe Hristos , cel ce rade de preot si-l neglijeaza , rade si-l batjocoraste pe Hristos , pentru ca el , preotul, este alesul, unsul si trimisul LUI. Iisus Hristos ne spune: ” Cel ce crede intru Mine si Biserica Mea , rauri de apa vie vor curge din pantecele lui. (7 Ioan 37-38); Fara de Mine nu puteti face nimic.” ( Ioan 15-5)

Sa devenim  deci o comunitate , o familie , un intreg , facandu-ne toti membri, madulare vii ale Bisericii lui Dumnezeu  pentru ca impreuna si numai impreuna , vom functiona in mod miraculos si vom arata lumii , ratiune , inteligenta , iubirea si darul primit de la Dumnezeu prin Taina Botezului , ca suntem o unitate vie si lucratoare in ogorul lui Dumnezeu, iar cuvintele Evangheliei Lui , sunt samanta aruncata pe un pamant bun si viu , aratandu-ne pe noi si prin noi ca suntem roada bucuriei si fiii mostenitori ai imparatiei Sale.

Preot Paroh

Florin Mihalache.

Comments

-MEMBRU-BINECUVANTAREA BISERICII ASUPRA CRESTINULUI — 1 Comment

  1. S-a intamplat intr-o zi de Septembrie si a durat aproape trei ani. A fost o binecuvantare pentru Biserica Sfantul Nicolae Brosteni din vechea mahala a Tabacarilor, actualmente zona cuprinsa de strazile Poterasi, Elena Cuza si Cuza Voda. Noul preot paroh ne-a cucerit pe toti inca de la primele slujbe tinute impecabil din punct de vedere al ritualului bisericesc. Avea ceva special in privire, ne cuprindea pe toti deolalta si revarsa parca asupra noastra liniste, intelegere si compasiune. Minunat era gestul ingenuncherii in altar, cand, cu spatele spre noi si cu fata catre Dumnezeu cobora har din Ceruri si noi simteam cu totii fiorul pocaintei si al smereniei. Era ca un imparat imbracat in straie de sarbatoare in micul lui palat poleit cu fir de aur, Altarul Sfant.Cand incepea predica, il ascultai cu ochii plecati, in picioare, din respect pentru felul in care talmacea Cartile Sfinte. Uneori implinea Cuvantul lui Dumnezeu prin poezii scrise chiar de el, minunate din punct de vedere al realizarii artistice, care tinteau drept in inima pacatosului. Alteori ne citea din insemnarile lui pe marginea lecturilor pline de intelepciune ale Sfantului Ioan-Gura de Aur sau ale parintelui Arsenie Boca. Dar nu numai…

    Il ascultai tacut si fiecare fraza a lui avea ceva magic, greu de prins in cuvinte.
    La sfarsitul predicii ne strangea pe toti in jurul lui si ne impartasea din greutatile intampinate din pricina lipsei fondurilor pentru achitat facturile bisericii, pentru ca enoriasii nu erau oameni cu stare, erau mai mult pensionari sau foarte tineri. Pentru ca omul care are tot ce-i trebuie nu vine, din pacate, la biserica, ci se bucura egoist de castigul lui. Asta am inteles si atunci cand ne-a invitat sa participam la refacerea lacasului Sfant, aflat la acea vreme intr-o stare deplorabila. Fiecare a donat cate putin, dar insuficient pentru ca tanarul preot sa-si realizeze visul de a sluji intr-o biserica mare si luminoasa, de care razele soarelui sa se minuneze atunci cand strabat geamurile pentru a saruta icoanele Sfintilor.

    Tin sa mentionez faptul ca inainte de venirea noului preot, Biserica Sf. Nicolae-Brosteni numara cativa enoriasi batrani care veneau la slujbe din impulsul crestinismului, pentru ca asa apucasera si se obisnuisera cu locul. Biserica era goala si rece, mobilierul – mancat de carii -, fata altarului – aproape stearsa -, geamurile prin care trebuia sa intre lumina – ingalbenite de ploi si opace.

    Preotul Mihalache Florin a adus cu sine suflet, daruire, credinta si har. Biserica s-a umplut de oameni in cateva luni si astfel Sfantul Nicolae a inceput din nou sa zambeasca. Mobilierul a fost schimbat prin bunavointa acelora care veneau la slujbe sa-l asculte pe noul preot, apoi a aparut covor nou, geamurile au fost inlocuite cu vitralii frumos pictate infatisand fiecare cate un sfant, fata altarului s-a luminat pentru ca a fost repictata si incrustata cu foita de aur. S-au adus scaune noi in biserica, s-au confectionat pernite pentru ca enoriasii sa se simta protejati, s-a adus centrala noua pentru ca frigul sa nu mai fie un impediment, iarna.

    Biserica a fost renovata si pe dinafara. Si pentru ca albul stralucitor sa se zareasca din departare, preotul a dispus taierea copacilor inalti care ascundeau prin trufia lor maretia lacasului Sfant, a inlocuit portile grele, opace si neprimitoare de inchisoare, de la intrarea in curtea bisericii cu altele din zabrele de fier prin care trecatorul grabit sa poata vedea ca acolo este o biserica cu chip nou care-si asteapta credinciosii. Noroiul din curtea bisericii si resturile de mobilier vechi care zaceau nevazute de ani de zile si care ocupau o mare parte din locul viran dinaintea bisericii au fost aruncate in sfarsit, in locul lor ridicandu-se in cateva luni bancute -ca loc de odihna pentru trecatorul care cauta liniste-. S-a turnat alee larga pana in fata bisericii. Depozitul de vechituri s-a transformat si el in gradinita cu flori si arbusti, frumos delimitati prin pietricele albe de culoarea bisericii si bucatele de lemn tanar, pentru ca jocul de culori vii sa imbie oamenii sa poposeasca in parculetul din fata lacasului Sfant. Astfel, Duminica a devenit zi e sarbatoare pentru parintii care-si aduceau copiii sa se joace in curtea bisericii pana la momentul impartasaniei. Difuzoarele postate la ferestrele bisericii aduceau slujba si in casele oamenilor din imprejurimi si un fior religios patrundea in fiecare dinitre noi pana ne apropiam de portile bisericii.

    Biserica capatase chip nou in scurta vreme dupa venirea preotului Mihalache si oamenii il iubeau pentru ca nu refuza sa le calce casa ori de cate ori aveau vreo problema. Avea timp pentru toata lumea, facea sfestanii frumoase si slujbe de pomenire deosebite. Il gaseai in biserica la slujbele de dimineata, la vecernie, in zilele Sfintilor, la maslu, Duminica. Casa lui era lacasul Sfat si noi stiam unde sa-l gasim.

    Intr-o zi s-a zvonit ca preotul nostru a plecat si multa jale a lasat in urma lui. Oamenii l-au asteptat o vreme, apoi s-au risipit, au luat drumul altor biserici din apropiere, in speranta regasirii acelei trairi pe care doar el ne-a insuflat-o, in scurta vreme cat a fost preot paroh la biserica noastra. Eu am ramas aici, pentru ca stiu ca asta ar fi fost voia lui si alaturi de mine altii care l-au iubit cu adevarat si i-au apreciat stradania de a da fata noua bisericii.

    Acum, Sfantul Nicolae zambeste, asa a fost, poate, dorinta lui. Se saturase sa-si ascunda chipul ponosit in spatele copacilor seculari. Preotul si-a indeplinit misiunea si a plecat, de fapt s-a reintors in locul de unde venise, chemat pentru scurta vreme de rugile aprinse ale Sfantuletului din vechea mahala a Tabacarilor.

    Profesor,
    Virgina Olaru,