Predica la Duminica lasatului sec de branza.

Predica la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

Despre lucrarea faptelor bune in ascuns si despre milostenie.

Iar tu postind, unge capul tau si fata ta o spala,
ca sa nu te arati oamenilor ca postesti (Matei 6, 17)

Iubiti credinciosi,

Domnul si Mintuitorul nostru Iisus Hristos a venit din Cer ca sa faca ascultare de Parintele Sau si sa slujeasca la mintuirea neamului omenesc, scotindu-l din robia diavolului si a mortii. In toata Evanghelia El a invatat neincetat pe oameni, cum sa faca voia lui Dumnezeu si cum sa lucreze faptele bune spre slava Lui si spre mintuirea sufletelor lor. In dumnezeiasca Evanghelie de azi, pe linga alte invataturi, ne arata cum sa postim si unde sa adunam comoara pentru sufletele noastre. Iata ce zice in privinta postului ca sa fie spre slava lui Dumnezeu si spre mintuirea sufletelor noastre: Tu insa, cind postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este in ascuns; si Tatal care vede in ascuns iti va rasplati tie (Matei 6, 17-18).

Dar Mintuitorul ne-a poruncit nu numai postul sa-l facem in ascuns, spre a scapa de slava oamenilor, ci si milostenia, si rugaciunea, si toate faptele bune, ca iata ce zice: Luati aminte ca faptele dreptatii voastre sa nu le faceti inaintea oamenilor, ca sa fiti vazuti de ei; altfel nu veti avea plata de la Tatal vostru Cel din ceruri (Matei 6, 1). Deci, cind faci milostenie, nu trimbita inainta ta, cum fac fatarnicii in sinagogi si pe ulite, ca sa fie slaviti de oameni; adevarat graiesc voua ca isi iau plata lor. Tu insa, cind faci milostenie, sa nu stie stinga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta sa fie intr-ascuns si Tatal tau care vede in ascuns, iti va rasplati tie. Iar cind va rugati, nu fiti tristi ca fatarnicii carora le place, prin sinagogi si prin colturile ulitelor, stind in picioare, sa se roage ca sa se arate oamenilor; adevarat graiesc voua ca isi iau plata lor. Tu insa, cind te rogi, intra in camara ta si, inchizind usa, roaga-te Tatalui tau care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie (Matei 6, 2- 6).

Iata, fratii mei, cum ne-a invatat Mintuitorul nostru Iisus Hristos sa lucram intru ascuns, spre a ne feri de pacatul cel mare al mindriei si al slavei desarte care de multe ori ne vine din lauda oamenilor.

Dar oare intotdeauna trebuie sa lucram faptele bune in ascuns? Suntem datori sa lucram faptele bune si in ascuns si la aratare, cind nu vom putea sa le ascundem. Numai un lucru sa avem in vedere: ca toate faptele noastre sa fie placute lui Dumnezeu si spre slava Lui. Ca zice Mintuitorul nostru Iisus Hristos: Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, incit sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru cel din ceruri (Matei 5, 16). Deci, ori de facem fapte bune in ascuns, ori intru aratare, sa le facem spre slava si placerea lui Dumnezeu. Acest lucru ne invata si vasul alegerii marele Apostol Pavel, zicind: De aceea, ori de mincati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti. (I Corinteni 10, 31).

Dumnezeiestii Parinti ne arata ca fapta are trup si suflet. Trupul faptelor bune este lucrarea lor, iar sufletul faptelor bune este scopul cu care le lucram. Deci, se cuvine sa fim cu mare luare aminte la scopul cu care lucram faptele cele bune. Fapta buna facuta cu scop rau are temelie de umbra si, pe linga faptul ca pierdem osteneala savirsirii ei, ne facem vinovati de osinda. Caci Dumnezeu, care vede cele ascunse ale inimii noastre nu ia aminte la cele ce facem, ci la scopul cu care lucram fapta buna.

Acest adevar ni-l arata si dumnezeiescul parinte Maxim Marturisitorul, care zice: “In toate cele facute de noi, Dumnezeu ia seama la scop” (Filocalia, vol. II, Sibiu, 1947, p. 86). Caci unul lucreaza fapta buna ca sa fie laudat si cinstit de oameni, altul, ca sa cistige bani sau avere, iar altul, ca sa traga pe unii la pacate si dezmierdari. Toate aceste scopuri sunt rele si vatamatoare de suflet. Altul insa sufera toata osteneala faptelor bune si cu multa rabdare si smerenie isi duce crucea vietii avind in vedere numai scopul sfint de a face toate spre slava lui Dumnezeu, spre a cistiga mila si indurare in ziua mortii si a Judecatii de apoi ca sa-si mintuiasca sufletul. Fericit si de trei ori fericit este asemenea om care nu doreste altceva in viata decit mintuirea sufletului sau.

Oare citi din sfinti, urind slava de la oameni, au fugit de lume si au slujit lui Dumnezeu prin pustietati si prin stincile pamintului! Iar unii, spre a fi uriti si batjocoriti de oameni, s-au facut nebuni pentru Hristos, precum au fost sfintii Andrei si Simon. Altii, avind in vedere prapastia slavei desarte, se sileau mai mult a ascunde faptele bune decit a le lucra. Asa vedem pe acel batrin care se departa totdeauna intru adincul pustiului si acolo isi petrecea viata lui in tacere, in liniste si rugaciune. Odata l-a intrebat ucenicul lui, zicind: “Pentru ce, parinte, totdeauna fugi de noi si te departezi in adincul pustiului? Nu este mai bine sa traiesti aproape de oameni, ca vazind ei nevointa si viata ta buna, sa se foloseasca si altii, si tu vei avea mai mare plata de la Dumnezeu?”

Raspuns-a batrinul: “Crede-ma, fiule, ca macar de ar fi cineva asemenea cu Sfintul si Marele Prooroc al lui Dumnezeu Moise si ar trai impreuna cu oamenii, nu poate sa se cheme fiu al lui Dumnezeu dupa dar si sa-si foloseasca sufletul sau nicidecum. Ca eu sunt fiu al lui Adam, si precum Adam parintele meu, vazind roada frumoasa si buna la gust, n-a rabdat sa nu guste, prin care a murit, asa si eu, cind vad rodul pacatului, indata il poftesc, prin care luind si gustind mor. Pentru aceea, Preacu-viosii nostri Parinti, fugeau din lume la pustie, ca sa-si omoare patimile si poftele dulcetilor caci acolo nu aflau mincare care naste poftele pacatului” (Pateric, Rm. Vilcea, 1930. Despre smerenie).

Iubiti credinciosi,

Astazi se lasa sec de brinza, iar de miine incepe Sfintul si Marele post al Pastelui, care dureaza sapte saptamini. Primele sase saptamini formeaza postul propriu-zis, iar ultima saptamina de la Florii pina la Invierea Domnului, postim sapte zile in cinstea Sfintelor si mintuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.

De felul cum trebuie sa postim ne invata Insusi Mintuitorul in Evanghelia de astazi, cum am amintit la inceput. Adica sa postim dupa puterea fiecaruia, dar in taina si cu bucurie, iar nu cu tristete, caci sunt o parte din crestini care spun: “Eu nu pot posti ca sunt bolnav!” Sau daca totusi postesc o zi, doua se arata tristi, indispusi si chiar agitati. In aceasta privinta, fratii mei, trebuie sa stiti ca “Biserica nu este omoritoare de oameni ci de patimi”. Postul de mincare de dulce si chiar de vin este rinduit de Biserica pentru toti, dar dupa putere. El este necesar tuturor, mai ales celor tineri, ca sa-i opreasca de la pacate si de la patimile trupesti. Iar daca cineva este bolnav, batrin sau neputincios sa asculte de duhovnicul lui si sa posteasca dupa cit poate.

Sa stiti si aceasta, ca postul este de doua feluri. Post trupesc, adica infrinare de la mincare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu si de a ne stapini firea. Al doilea, este postul sufletesc, adica infrinarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele; a miinilor sa nu lucreze vreun pacat si, mai ales, infrinarea mintii de la imaginatii si ginduri patimase, a inimii de la pofte si tot felul de rautati “care ies din inima” si a vointei ca sa nu accepte savirsirea vreunui pacat.

Iata deci, cele doua feluri de posturi. Numai cine posteste cu amindoua felurile de post, adica si cu trupul si cu sufletul, numai acela tine post intreg si adevarat. Iar daca cineva este bolnav sa se infrineze de la mincare dupa putere, dar sa posteasca de minie, de tutun, de betie, de cearta, de injuraturi, de glume, de somn mult, de ginduri si imaginatii necurate, de carti rele, de pacate urite trupesti si sufletesti, de furt, de minciuna, de judecati prin tribunale, de vrajitorie, de avorturi, de divort, de dezbinari intre rude si de tot pacatul. Ca mai mare este postul sufletesc de ginduri si de faptele rele, decit postul trupesc de mincare. Cine se infrineaza de la toate aceste rautati se va putea cu usurinta infrina si de la mincare si bautura.

Poate intreba cineva de vechimea postului, crezind ca postul a fost rinduit de Biserica mult mai tirziu. Aici va amintesc cuvintele Sfintului Vasile cel Mare care spunea ca postul este una din cele mai vechi porunci, fiind rinduit chiar din rai. Caci a poruncit Dumnezeu lui Adam: Din toti pomii din rai poti sa maninci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu maninci, caci, in ziua in care vei minca din el, vei muri negresit! (Facere 2, 16-17). Vedeti vechimea postului? Iar daca Adam si Eva au calcat porunca postului si ascultarii, vedeti ca au fost izgoniti din rai si au murit? Iata vechimea postului si iata si urmarile celor ce au putut dar n-au voit sa posteasca. Deci si noi sa ne silim a trece curgerea Postului Mare, cu infrinare dupa puterea trupeasca si sufleteasca. Iar cind nu putem sau nu stim cum sa postim sa urmam sfatul preotului nostru.

Iubiti credinciosi,

Postul se respecta si in Legea Veche. Iudeii posteau lunea si joia si in anumite zile dupa rinduiala de cult a Vechiului Testament. In Legea Harului, Sfintii Parinti, pornind de la cultul iudaic, au rinduit doua zile de post saptaminal obligatoriu: miercurea, in amintirea vinzarii Domnului de catre Iuda si vinerea, in cinstea rastignirii Lui pe cruce. Mai tirziu s-a rinduit si lunea zi de post, mai ales pentru calugari, ca sa prisoseasca in toate Biserica crestina fata de cultul iudaic. Apoi s-au rinduit si celelalte patru posturi de peste an, dintre care cel mai important pentru pocainta si cresterea noastra duhovniceasca este Postul Mare. In acest sfint post crestinii se infrineaza de la mincare de dulce, merg cit mai regulat la biserica, se impaca unii cu altii, sotii tin definitiv curatenie trupeasca. Apoi toti se roaga mai mult, citesc regulat Psaltirea, fac metanii si milostenie dupa putere, se spovedesc si se impartasesc in post de doua ori, sau macar odata pina la Sfintele Pasti, renunta la judecati, la certuri si distractii care robesc mintea si inseala pe multi.

Pentru a avea folos de post si pentru a-l trece cu usurinta, trebuie sa-l unim cu inca doua fapte bune cu sfinta rugaciune si cu milostenia. Rugaciunea si postul formeaza cele doua aripi cu care crestinul poate zbura pina la Hristos, iar amindoua unite cu milostenia ne duc pina in fata Preasfintei Treimi si formeaza cea mai sigura si scurta scara de mintuire pentru crestini. O scara numai cu trei trepte care ne poate ridica de jos, unde suntem cazuti impreuna cu Adam, pina sus, in Imparatia Cerurilor. Sa iubim aceste trei virtuti si sa le lucram toata viata, dar mai ales acum in Postul Sfintelor Pasti. Postul este jertfa trupului, rugaciunea este jertfa sufletului, iar milostenia este jertfa dragostei in Hristos.

Sa postim cu dragoste si sa urcam scara Postului Mare cu bucurie, iar nu suspinind, “ca pe datatorul de bunavoie il iubeste Dumnezeu”. Adam a cazut calcind porunca postului. De aceea se si numeste Duminica de astazi “a Izgonirii lui Adam din rai”. Noi insa sa ne ridicam din caderea lui Adam, incercind cu post, cu rugaciune si cu milostenie, scara celor patruzeci de zile ale Marelui Post, crescind duhovniceste in credinta, in dragoste si in nadejdea mintuirii, pina vom ajunge inaintea lui Hristos inviat si in lumina cea neapusa a Preasfintei Treimi.

In seara aceasta se citeste la vecernie o rugaciune de iertare si se iarta, acasa si in biserica, toti credinciosii din fiecare sat, parohie, familie, ca si cei din manastiri. Fara iertare nu putem incepe postul, nu ne putem ruga si osteneala ne este fara folos. Iar incepind de miine, timp de patru zile se citeste, in fiecare biserica, “Canonul Mare” al Sfantului Andrei Criteanul, o prea frumoasa rugaciune de pocainta. Care puteti, luati parte cu evlavie la slujba Canonului Mare, care se citeste patru zile. Acasa cititi carti de rugaciuni si carti crestinesti, dupa timp si putere faceti metanii si, mai ales, cititi Psaltirea pina la Sfintele Pasti, ca mare putere au psalmii.

Cu aceste scurte invataturi duhovnicesti, incheiem predica de azi si rugam pe bunul Dumnezeu sa ne binecuvinteze inceputul Postului Mare, ca sa-l parcurgem cu folos si sa ajungem cu bucurie sa ne inchinam si slavitei Sale Invieri. Amin.

DUMINICA 35- a LASATULUI SEC DE CARNE

Predică la Duminica lasatului sec de carne
( a Înfricoşatei Judecăţi )
Despre înfricoşata Judecată de apoi

Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea Judecăţii lui Hristos,
ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău
 (II Corinteni 5, 10)

Iubiţi credincioşi,

Astăzi am auzit toţi cei de faţă cuvintele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos despre venirea Sa la prea Înfricoşata Judecată de apoi. Să ştiţi că nici un lucru de la întemeierea lumii şi pînă la sfîrşitul veacurilor nu este mai înfricoşat ca venirea Domnului la Judecata de apoi. Nici îngerii nu pot să ne spună cu deamănuntul despre acea preaînfricoşată venire a Domnului, cînd va judeca toate neamurile pămîntului de la Adam şi pînă la sfîrşitul lumii. Noi, fiind prea neputincioşi şi nepricepuţi, nu vom putea vorbi despre acea negrăită spaimă şi înfricoşătoare venire a Domnului.

Dar din cele ce am auzit astăzi în Sfînta Evanghelie şi din cele ce arată dumnezeiasca Scriptură, precum şi din învăţăturile Sfinţilor Părinţi despre Judecata zilei celei mari, vom însemna aici cîteva învăţături după a noastră slabă pricepere despre venirea Domnului la Judecata de apoi. Şi vom arăta mai întîi cu mărturii din Sfînta Scriptură, în ce chip va veni Domnul şi care vor fi primele semne ale venirii Lui. Primele semne care vor vesti venirea Domnului la Judecată vor fi trîmbiţele cele cereşti. Acest adevăr ni-l arată Mîntuitorul, zicînd: Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trîmbiţă (Matei 24, 31). De aceea şi Sfîntul Prooroc Sofonie a numit ziua Judecăţii de apoi “ziua trîmbiţei şi a strigării” (Sofonie 1, 16). Marele Apostol Pavel, despre învierea morţilor şi glasul trîmbiţei cereşti, zice: Deodată, într-o clipeală de ochi, la trîmbiţa cea de apoi; căci trîmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi. Şi în alt loc, arătînd că trîmbiţele vor însoţi pe Domnul la Judecată, zice că:Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trîmbiţa lui Dumnezeu, se va pogorî din cer (I Corinteni 15, 52-53; I Tesaloniceni 4, 16).

Sfîntul Ierarh Grigorie Teologul, arătînd tăria glasului şi puterea acelor trîmbiţe care vor anunţa venirea Domnului, zice: “Înfricoşat este glasul trîmbiţelor, la care se supun stihiile, care despică pietrele, care vor deschide mormintele, care vor descoperi cele mai dedesubt, care vor zdrobi şi vor sfărîma porţi de aramă şi vor dezlega şi vor risipi legăturile morţii”.

Al doilea semn, care se va arăta după sunarea cea cu mare strigare a trîmbiţelor, va fi învierea morţilor. Dar oare, fraţii mei, în ce fel vor fi trupurile drepţilor şi ale păcătoşilor la învierea cea de apoi? Oare vor învia aşa cum le punem noi în sicrie şi în morminte? Nu, căci mare deosebire vor avea trupurile oamenilor la învierea cea de apoi de trupurile de acum. Trupurile drepţilor, în vremea Judecăţii de apoi, vor fi împodobite cu patru daruri alese: cu darul strălucirii, al uşurimii, al subţirătăţii şi al nepătimirii. Deci fiecare trup al celor drepţi, cu nemăsurată rază ca soarele va străluci, după cum şi Însuşi Stăpînul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a zis: Atunci drepţii vor străluci ca soarele întru Împărăţia Tatălui lor (Matei 13, 43).

Prea minunată va fi atunci acea uşurime şi lesne mişcare a trupurilor drepţilor încît să poată umbla în fiecare parte a lumii după voia lor, fiindcă nici o întîrziere nu le va pricinui lor greutatea. Aceasta o arată şi înţeleptul Solomon care zice: Ca nişte scîntei care se lasă pe mirişte aşa vor fi (Înţelepciunea lui Solomon 3, 7) căci scînteile cînd sunt purtate de vînt, pretutindeni cu mare uşurinţă se răspîndesc. Trupurile drepţilor vor avea şi subţirătate, încît cu toată lesnirea să poată trece prin celelalte materii. Aşa a trecut trupul Stăpînului nostru Iisus Hristos după înviere, prin acea piatră mare care zăcea deasupra mormîntului, fără a rupe peceţile şi a intrat prin uşile încuiate în casa în care erau ucenicii adunaţi de frica iudeilor, ca un duh preasubţire care nici în ziduri nu se ţine, nici în uşi nu se împiedică.

Despre aceste patru daruri ale trupurilor înviate, Sfîntul Apostol Pavel zice: Se seamănă întru stricăciune, înviază întru nestricăciune (I Corinteni 15, 42). Iată darul nepătimirii. Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă. Iată darul strălucirii.Se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere. Iată darul uşurimii. Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc (I Corinteni 15, 43-44). Iată darul subţirătăţii.

Să arătăm pe scurt şi în ce fel vor fi trupurile înviate ale celor păcătoşi osîndiţi la muncă veşnică. Mare va fi deosebirea trupurilor celor păcătoşi de trupurile luminate ale drepţilor şi sfinţilor lui Dumnezeu. Fiindcă în loc de strălucire, se vor îmbrăca cu adînc de întuneric care va fi asemenea cu prea adîncul întuneric al iadului. In loc de frumuseţe, trupurile păcătoşilor vor avea urîciune plină de scîrbă. In locul uşurimii trupurilor drepţilor, trupurile păcătoşilor vor fi prea grele şi greu de mişcat, ca să nu urmeze cu osîrdie dumnezeieştile porunci. Căci singure trupurile acestea ale păcătoşilor vor fi spre muncă veşnică şi fără sfîrşit.

Iubiţi credincioşi,

Ce alte semne vor urma înaintea venirii Domnului la judecată? Citim în Sfînta Evanghelie că atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului (Matei 24, 30), care, după înţelesul Sfinţilor Părinţi este Crucea lui Hristos pe care şi-a dat duhul (Ioan 19, 30). Unii zic că îndată ce se va arăta Crucea pe cer, se va însemna cu acest semn fruntea tuturor drepţilor (Apocalipsa 7, 3). Văzînd semnul Sfintei Cruci pe cer, vor plînge toate neamurile pămîntului (Matei 24, 30). Dar pentru ce vor plînge la arătarea ei toate neamurile pămîntului? Vor plînge atunci toate popoarele pentru că vor cunoaşte al cui este semnul Sfintei Cruci; vor plînge toţi care nu au cinstit Sfînta şi de viaţă făcătoare Cruce, altarul cel preasfinţit cu Sîngele lui Hristos şi semnul venirii Lui. Ce vor zice atunci păgînii, necredincioşii şi sectanţii care n-au cinstit Sfînta Cruce şi nu s-au închinat semnului Fiului Omului?

După arătarea Sfintei Cruci pe cer, la înfricoşata Judecată va veni Iisus Hristos întru slavă şi putere, cum spune în dumnezeiasca Evanghelie: Şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă (Matei 24, 30).

Iată şi cîteva prealuminate mărturii care ne arată slava cea negrăită cu care va veni Domnul la înfricoşata Judecată. Sfîntul prooroc David, zice: Foc înaintea Lui va merge şi cu văpaia va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui (Psalm 49, 4). Şi iarăşi:Luminat-au fulgerele Lui lumea, văzut-a şi s-a cutremurat pămîntul; munţii ca ceara s-au topit de faţa Domnului, de faţa Domnului a tot pămîntul; vestit-au cerurile dreptatea Lui şi au văzut toate popoarele slava Lui (Psalm 96, 4-6).

Iar marele prooroc Isaia, despre înfricoşata venire a Domnului, zice: Căci Domnul vine în văpaie şi carele Lui sunt ca o vijelie, ca să dezlănţuie cu fierbinţeală mînia Lui şi certarea Lui cu văpăi de foc. Domnul va judeca cu foc şi cu sabie pe tot omul şi mulţi vor fi cei care vor cădea de bătaia Domnului! (Isaia 66, 15-16). Iar lîngă înfricoşatul scaun cel de văpaie al Domnului va sta Preasfînta şi Preacurata Născătoare de Dumnezeu de-a dreapta tronului Preaveşnicului Împărat, după cum este scris: De faţă a stat împărăteasa de-a dreapta Ta… (Psalm 44, 11).

Înaintea Domnului vor merge arhanghelii cei mai întîi stătători, iar după aceştia stăpîniile, începătoriile şi înaintea lor Arhanghelul Mihail, încins cu sabie de văpaie şi strălucind ca un fulger şi ca un mai mare ostaş al marelui Împărat. Apoi vor urma Apostolii, mucenicii, ierarhii şi mulţimea cea fără de număr a Îngerilor şi Sfinţilor, cu săbii cu două tăişuri în mîinile lor, ca să răzbune pe neamuri şi să pedepsească pe popoare (Psalm 149, 6-7). Oare cine va putea să stea atunci înaintea Judecătorului Celui Preaînfricoşător şi nemitarnic?! Acestea le-a cugetat şi Proorocul Isaia, care zice: Intraţi în crăpăturile stîncilor şi vă ascundeţi în pulbere de la înfricoşata faţă a Domnului şi de la strălucirea slavei Lui (Isaia 2, 10).

Sfîntul Evanghelist Matei spune următoarele despre venirea Domnului: Vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă. Şi iarăşi zice: Cînd va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale (Matei 24, 30; 25, 31). Sfîntul Evanghelist Luca, de asemenea Îl arată venind pe nori cu putere şi cu slavă multă (Luca 21, 27).

După cuvîntul Sfîntului Apostol Pavel, Judecata de apoi se va face în văzduh, deasupra văii lui Iosafat, unde vor fi adunate toate neamurile şi limbile, de la primul Adam pînă la ultimul om. Apoi îi va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stînga (Matei 25, 32-33). După această veşnică despărţire a celor buni de cei răi, va începe judecata cea mare.

Dar cine ne va pîrî atunci în faţa Dreptului judecător? Însăşi faptele noastre rele pe care le-am făcut şi nu ne-am pocăit. Apoi ne vor osîndi duhovicii, cărora nu ne-am spovedit de toate păcatele, nici am făcut canon pentru ele. Apoi ne vor osîndi îngerii care ne-au fost păzitori de la botez, pe care nu i-am ascultat. Ne vor osîndi şi îngerii care au scris toate faptele noastre din copilărie. Dar cel mai mare pîrîş care ne va pîrî şi ne va cere pedeapsă şi osînda veşnică de la Dumnezeu în ziua cea mare a Judecăţii de apoi, va fi diavolul pe care noi acum îl ascultăm şi facem voile lui şi nu ne pocăim în fiecare zi de cele ce facem.

Vai de noi! Ce vom face atunci dacă ne va găsi moartea şi judecata nespovediţi şi nepocăiţi? Ce ne va folosi atunci viaţa aceasta amăgitoare şi trecătoare în care acum ne desfătăm? Că ne legăm cu inima de ea şi de grijile veacului de acum, încît uităm de moartea care vine şi de osînda cea veşnică care ne aşteaptă în ziua cea mare a Judecăţii de apoi. Vedeţi, fraţii mei, cum toţi murim şi nimeni din oameni nu rămîne pe acest pămînt, oricine ar fi el. Vedeţi că cel ce moare, de faţă fiind noi, i se leagă limba, i se schimbă ochii, îi tace gura, i se opreşte graiul, cînd vede pe dumnezeieştii îngeri cum cheamă sufletul din trup! Atunci măcar împărat de ar fi, măcar slugă, măcar stăpînitor a toată lumea, tot se cutremură, se tulbură, se înspăimîntează, văzînd puteri înfricoşate, văzînd chipuri străine, văzînd feţe aspre şi posomorîte, văzînd rînduielile îngereşti pe care niciodată nu le-a mai văzut.

Atunci luînd îngerii sufletul prin văzduh, îl duc la judecată, întru care stau începătoriile, stăpîniile şi ţiitorii de lume ai puterilor celor potrivnice, pîrîşii noştri cei amari, vameşii cei cumpliţi, şi luătorii de seamă şi îngerii în văzduh întîmpinîndu-l, cer seama şi îl socotesc şi îi aduc înainte păcatele lui şi zapisele lui cele din tinereţe, cele din bătrîneţe, cele de voie şi cele fără de voie, cele prin lucru, cele prin gînduri şi cele prin aduceri aminte. Multă este frica acolo, mare este cutremurul ticălosului suflet a-tunci, care pătimeşte de la mulţimea milioanelor de diavoli.

Iubiţi credincioşi,

Evanghelia Duminicii de azi este cea mai înfricoşătoare din tot cursul anului, pentru că ne vorbeşte despre sfîrşitul lumii care este tot mai apropiat şi de marea Judecată de apoi a tuturor oamenilor şi a îngerilor răi. Aceasta este a treia şi ultima Duminică pregătitoare pentru Sfîntul şi marele Post, pentru că ne aduce aminte de sfîrşitul veacurilor, de Judecată, de osînda veşnică a păcătoşilor şi de răsplătirea drepţilor în Împărăţia Cerurilor. Cine va cugeta la toate acestea, va trece cu folos curgerea Sfîntului Post, se va împăca cu aproapele său, se va ruga mai mult, se va spovedi cu căinţă de păcatele sale şi va primi cu mare evlavie Trupul şi Sîngele Domnului nostru Iisus Hristos. Iată folosul acestei Duminici.

Se cuvine să ne amintim că la Judecata de apoi, Dreptul Judecător va spune celor de-a dreapta Sa: Veniţi, binecuvîntaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii, căci flămînd am fost şi Mi-aţi dat să mănînc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine… Adevărat zic vouă, întrucît aţi făcut unuia dintr-aceştia ai mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut (Matei 25, 34-40).

Vedeţi, fraţii mei, cîtă putere are la Dumnezeu milostenia şi iubirea aproapelui? Vedeţi că milostenia se laudă asupra judecăţii? Vedeţi că cine face milostenie la săracii suferinzi, atît materială pentru trup, cît şi spirituală pentru suflet, acela se mîntuieşte cel mai uşor? Vedeţi că mai mare decît toate faptele bune este dragostea şi fiica ei milostenia? De aceea vă îndemn ca pe aceasta s-o iubiţi, pe aceasta s-o lucraţi mai mult decît pe toate celelalte, mai ales în sfintele posturi, şi veţi avea răsplată veşnică în ceruri.

Auziţi ce zice Dreptul Judecător şi celor zgîrciţi şi răi de la stînga Sa, care nu fac milostenie în viaţă: Duceţi-vă de la Mine,blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolilor şi îngerilor lui, căci flămînd am fost şi nu Mi-aţi dat să mănînc…(Matei 25, 41-45). Vedeţi ce mare este păcatul lăcomiei şi al neiubirii de oameni.

Să ne ferească Dumnezeu de acest cumplit păcat. Iar noi să începem Sfîntul Post chiar de astăzi, lăsînd sec de carne. Apoi să ne împăcăm cu toţi ai noştri, să postim, să ne rugăm şi să facem milostenie şi orice faptă bună, după putere.

De vom face aşa, vom trece Postul Mare cu mult folos, vom ajunge cu bine la Învierea Domnului, iar la Judecata de apoi vom auzi pe Hristos zicîndu-ne cu dulce glas: Veniţi, binecuvîntaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită pentru voi de la întemeierea lumii. Amin.

Cuvant la Botezul Domnului (Boboteaza)

În Iordan, botezîndu-Te Tu, Doamne închinarea Treimii S-a arătat… (Troparul Botezului Domnului)
 

 

Iubiţi credincioşi,
 

Cu mila şi cu îndurarea lui Dumnezeu, iată am ajuns şi în anul acesta la prealuminatul praznic al Botezului Domnului. Acest sfînt şi mare praznic împărătesc se mai numeşte şi “Arătarea Domnului” sau “Epifania”.

Dar pentru care pricină nu se zice Naşterii Domnului, Arătarea Lui, ci Botezului Domnului?

Acest lucru îl arată, desluşit şi luminat, dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, zicînd că Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor cînd S-a născut, ci cînd S-a botezat. Iar cum că mulţi nu-L cunoşteau şi nu ştiau cine era, să ascultăm pe Botezătorul Ioan care spune: Se află în mijlocul vostru Acela pe Care nu-L ştiţi (Ioan 1, 26). Dar pentru ce să ne mirăm că ceilalţi nu-L cunoşteau, cînd însuşi Botezătorul nu-L cunoştea pînă în ziua aceea? Căci zice: Şi eu nu-L ştiam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul coborîndu-Se şi rămînînd peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfînt (Ioan 1, 33).

Pentru că am arătat că Botezul Domnului se mai numeşte şi Arătarea Domnului, este bine să ştim că două sînt arătările Domnului. Iată ce spune Sfîntul Ioan Gură de Aur în această privinţă: “Este necesar să arătăm dragostei voastre că nu este o singură Arătare a Domnului, ci sînt două arătări. Una este aceasta de acum care s-a împlinit la Botez, iar a doua este aceea care va să vină şi care se va face cu slavă mare la sfîrşitul lumii”. Astăzi am auzit pe marele Apostol Pavel vorbind despre amîndouă arătările Domnului, în Epistola către Tit.

Despre arătarea cea de acum, spune: Harul cel mîntuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, învăţîndu-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie (Tit 2, 11-12). Iar despre cea viitoare, spune: Aşteptînd fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos (Tit 2, 13). Despre aceasta şi proorocul Ioil spune că soarele se va preface în întuneric şi luna în sînge, mai înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşată (Ioil 3, 4).

Astăzi, cînd prăznuim Botezul Domnului, se cuvine să arătăm cîte sînt botezurile care au închipuit Botezul creştin de la începutul lumii şi care vor mai fi. După mărturia Sfîntului Ioan Damaschin, opt sînt botezurile. Primul botez a fost potopul, pentru curmarea păcatului (Facere 7, 17-24). Al doilea botez a fost trecerea evreilor prin mare şi prin nor, căci norul este simbolul duhului, iar marea al apei (Ieşire 13, 22; I Corinteni 10, 2). Al treilea botez a fost botezul Legii Vechi, numit “tăierea împrejur”. (Facere 17, 10-14).

Al patrulea este botezul lui Ioan, numit botezul pocăinţei (Matei 3, 1-11). Acest botez a fost introductiv şi conducea pe cei botezaţi la pocăinţă şi la credinţă în Hristos. Iată ce spune Sfîntul Ioan Botezătorul: Eu vă botez pe voi cu apă, dar Cel ce vine după mine vă va boteza cu Duh Sfînt şi cu foc(Matei 3, 11; Luca 3, 16). Aşadar, Ioan pregătea şi curăţa mai dinainte cu apă, în vederea venirii Duhului Sfînt. Cu acest botez Însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos S-a botezat de către Ioan (Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11). Hristos S-a botezat în Iordan nu că avea nevoie de curăţire, ci pentru că Şi-a luat asupra Sa curăţirea mea şi ca să zdrobească capetele balaurilor din apă, cum spune psalmistul (Psalm 73, 14). Apoi, ca să se înece păcatul, ca să înmormînteze pe Adam cel vechi în apă şi să-l sfinţească pe botezător. Ca să împlinească Legea, ca să descopere taina Treimii şi ca să ne dea nouă pildă şi exemplu cum să ne botezăm.

Al cincilea botez este botezul creştin prin apă şi prin Duhul Sfînt, instituit de Domnul nostru Iisus Hristos, prin cuvintele adresate ucenicilor Săi:Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh (Matei 28, 19). Acesta este cel mai mare botez din cele amintite pînă acum. El se face prin afundare în apă în numele Preasfintei Treimi şi este mîntuitor pentru că iartă toate păcatele şi aduce în inimile noastre harul Sfîntului Duh. Noi toţi ne botezăm cu acest botez desăvîrşit prin apă şi prin Duh, fără de care nimeni nu se poate mîntui. Se zice că Hristos botează “cu foc”, pentru că a revărsat Duhul Sfînt peste Apostoli, în chipul limbilor de foc (Fapte 2, 1-4), după cum spune Însuşi Domnul:Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfînt, nu mult după aceste zile (Fapte 1, 5).

Al şaselea botez, care este de o măsură cu Botezul creştin, prin apă şi prin Duh, este botezul prin pocăinţă şi prin lacrimi, adică Sfînta Spovedanie, prin care ni se dezleagă toate păcatele. Al şaptelea şi cel mai desăvîrşit este botezul prin sînge şi mucenicie pentru dreapta credinţă, cu care Însuşi Hristos S-a botezat pe Cruce în locul nostru. El este foarte cinstit şi fericit, pentru că nu se mai pîngăreşte a doua oară cu întinăciunea păcatului şi singur le poate înlocui pe toate celelalte.

Al optulea şi ultimul botez este focul cel veşnic de după judecata obştească. Acest botez nu este mîntuitor, ci pe de o parte distruge răutatea şi păcatul, iar pe de altă parte pedepseşte necontenit (Dogmatica, cap.IV, p.247-252).

 

Iubiţi credincioşi,
 

După ce am arătat cele opt feluri de botezuri, este bine să vorbim mai pe larg despre importanţa botezului creştin ortodox.

Cel mai desăvîrşit botez care curăţă păcatele noastre, este Botezul creştin, adică botezul prin apă şi Duh, pe care îl primim îndată după naştere. După învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, cine nu are acest botez nu poate să intre în Împărăţia cerurilor (Ioan 3, 5). Să dăm cîteva explicaţii despre Taina Sfîntului Botez pe înţelesul tuturor.

Cine poate boteza? Dreptul de a boteza îl au numai episcopii şi preoţii (Canonul 46-50 Apostolic). La mare nevoie, ca pruncul să nu moară nebotezat, poate boteza şi un diacon, un călugăr simplu, un mirean – bărbat sau femeie – şi chiar părinţii copilului. Cum se săvîrşeşte botezul de către mireni cînd copilul este în primejdie de moarte? Afundînd pruncul de trei ori în apă curată şi rostind formula sfîntă a Botezului: “Se botează robul (roaba) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui, Amin; şi al Fiului, Amin; şi al Sfîntului Duh, Amin. (Canonul 44-45 al Sfîntului Nichifor). Dacă cel botezat rămîne în viaţă, preotul va completa slujba Botezului după rînduiala obişnuită, dar numai de la cufundare înainte; adică îl unge cu Sfîntul Mir, citind rînduiala pînă la capăt (Liturgica, Bucureşti, 1877, p.183).

Botezul se săvîrşeşte în pridvorul sau în pronaosul bisericii. Canoanele opresc săvîrşirea Botezului atît în case, cît şi în paraclisele din casele particulare (Can. 31 şi 59 Sinod.VI ec.). Numai în cazuri foarte rare şi de mare nevoie, cum ar fi frig puternic, boală, pericol de moarte pentru prunc etc. se îngăduie săvîrşirea Botezului în case. Cît despre timpul cînd se săvîrşeşte Botezul, pentru prunci nu există zile sau ceasuri hotărîte ca nu cumva să moară nebotezaţi. Dacă pruncul moare nebotezat, părinţii lui sau preotul, din cauza căruia a murit neunit cu Hristos, săvîrşeşte un păcat de moarte. Pentru cei morţi nebotezaţi, Biserica nu mai poate face nimic, rămînînd toate la mila lui Dumnezeu. Dacă pruncul este firav şi există temerea că nu va trăi, el poate fi botezat îndată după naştere. Dacă pruncul este sănătos, Botezul se face de obicei la opt zile de la naştere, în orice zi de sărbătoare, după săvîrşirea Sfintei Liturghii.

Cei ce vin sau sînt aduşi la botez trebuie să aibă naşi. Nimeni nu poate fi botezat cu sila, dacă este matur, şi este dator să aibă naşi ortodocşi. Naşii sînt persoanele în vîrstă care însoţesc pe prunc la botez, răspunzînd şi făcînd cuvenita mărturisire de credinţă în locul şi în numele pruncului ce se botează. Ei sînt părinţii sufleteşti ai pruncului, care îl nasc duhovniceşte pentru o viaţă nouă în Duhul Sfînt, aşa cum părinţii l-au născut pentru o viaţă trupească. Naşii sînt totodată garanţi în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii pentru finul ce se botează, că va fi crescut în credinţa creştină şi va fi un bun credincios. Naşul trebuie să fie creştin ortodox, să fie evlavios, iubitor de biserică, bun cunoscător al credinţei, în vîrstă şi de acelaşi sex cu pruncul ce se botează. Nu pot fi naşi părinţii copilului. Este bine ca pentru fiecare nou botezat să fie numai un naş. Naşul este dator să se îngrijească de viaţa religioasă şi morală a finului şi la vremea cuvenită să-l înveţe rugăciuni, Crezul şi principalele învăţături de credinţă creştină ortodoxă. Să fie îndrumător în cele sufleteşti şi un exemplu viu, sîrguindu-se să facă din el un vrednic mădular al Bisericii în care a intrat prin Botez. La rîndul său, finul este dator să asculte pe naş şi să-l respecte la fel ca pe părinţii săi după trup.

Cei care iau parte cu atenţie la săvîrşirea Botezului, trebuie să ştie că înainte de Botez se împlineşte rînduiala facerii catehumenului, adică se face pregătirea celui ce are să fie botezat. Această rînduială se face în pridvor, în faţa uşilor bisericii, deoarece cel nebotezat, nefiind încă spălat de păcatul strămoşesc, nu este mădular al Bisericii şi nici cetăţean al cerului, ale cărui uşi ni le deschide numai Taina Botezului. De aceea Botezul se numeşte uşa Tainelor. Slujba catehumenului are trei părţi: exorcismele, lepădările şi unirea cu Hristos.

Exorcismele sînt trei rugăciuni prin care preotul roagă pe Dumnezeu să izgonească de la catehumen toată puterea cea rea a diavolului. Lepădările şi unirea cu Hristos sînt formate din întreita lepădare a catehumenului sau a naşului – în numele catehumenului – “de satana şi de toate lucrurile lui”, urmată de întreita lui asigurare că s-a unit cu Hristos. În timpul lepădărilor, catehumenul stă întors cu faţa spre apus, suflînd şi scuipînd într-acolo de trei ori, deoarece apusul închipuieşte locul de unde vine întunericul şi locul celui rău, a Satanei, care este numit şi “stăpînitorul întunericului” (Efeseni 6, 12), urmînd astfel cuvintele Sfîntului Apostol Pavel, care ne îndeamnă să lepădăm lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm în armele luminii (Romani 13, 12). Catehumenul scuipă pe diavolul în semn că s-a lepădat cu totul de el şi de toate lucrurile lui, adică de păcat. Iar cînd catehumenul împreună cu naşul mărturiseşte unirea sa cu Hristos, o face cu faţa spre răsărit, căci într-acolo era sădit raiul (Facere 2, 8), din care au fost izgoniţi primii oameni în urma păcatului. Unirea cu Hristos se face prin credinţă. Iar dovada este mărturisirea credinţei creştine prin rostirea de trei ori a Crezului de către catehumen, dacă este mare, sau de naş, în numele pruncului, şi nu de altcineva.

Prin exorcismele şi lepădările ce se fac la Botez, nu înseamnă că Biserica socoteşte pe cel venit să se boteze ca stăpînit cu adevărat de diavol, cum sînt cei îndrăciţi sau cei munciţi de duhuri rele. Ele vor să spună numai că cel ce nu are încă pe Hristos, se află în robia păcatului şi deci în puterea diavolului care stăpîneşte pe cei robiţi de păcat sau pe cei din afara harului (Efeseni 2, 1-3). Din această robie îl eliberează Biserica pe catehumen prin exorcisme şi lepădări, trecîndu-l sub puterea lui Hristos, Stăpînul nostru cel adevărat şi bun.

Iată şi părţile cele mai de seamă ale Botezului. Prima parte este sfinţirea apei pentru botez. A doua parte este ungerea cu untdelemnul bucuriei (Psalm 44, 9), pe frunte, pe piept, pe spate, la urechi, la mîini şi la picioare. Acest untdelemn este binecuvîntat înainte de preot prin rugăciuni deosebite şi din el se pune şi în cristelniţă, de trei ori, cruciş. Ungerea aceasta însemnează mai multe lucruri în sens duhovnicesc. Astfel, untdelemnul fiind rodul măslinului, ungerea cu el este semn al milei şi al bunătăţilor dumnezeieşti, prin care catehumenul a fost izbăvit de noianul păcatelor. Acest untdelemn sfinţit ne aduce aminte de ungerea cu care erau unşi în Legea Veche arhiereii, împăraţii şi proorocii şi cu care a fost uns Însuşi Mîntuitorul numit “Unsul Domnului” (I Regi 10, 1-6); Isaia 61, 1; Luca 4, 18). La această ungere ne-a făcut şi pe noi părtaşi, căci însuşi numele de creştin vine de la cuvîntul grecesc “Hristos”, care înseamnă “Uns”. Ungerea de la Botez mai închipuieşte şi aromatele cu care a fost uns trupul Domnului înainte de îngropare, deoarece catehumenul va închipui, prin afundarea în apă, îngroparea împreună cu Hristos şi învierea împreună cu El.

A treia parte a Botezului este însăşi săvîrşirea Tainei, adică întreita afundare a pruncului în apă sfinţită, în numele Preasfintei Treimi. Acum preotul ia pruncul în mîini şi, ţinîndu-l drept, caută spre răsărit şi îl afundă de trei ori, zicînd la prima afundare: “Botează-se robul lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui, Amin”; la a doua afundare: “şi al Fiului, Amin”, iar la a treia afundare: “şi al Sfîntului Duh, Amin”.

Această întreită afundare arată, pe de o parte, că temeiul credinţei noastre este Sfînta Treime, iar pe de altă parte, închipuieşte cele trei zile petrecute de Domnul în mormînt (Matei 12, 40). Prin afundarea în apă se închipuieşte totodată moartea noastră pentru viaţa în păcate de pînă aici şi îngroparea noastră cu Hristos. Iar ieşirea din apă închipuieşte învierea noastră împreună cu Hristos, pentru viaţa cea nouă întru El.

Prin Botez, spălîndu-ne păcatele, ne facem astfel părtaşi morţii şi învierii lui Hristos, devenim membrii ai Bisericii şi intrăm într-o viaţă nouă. Îndată după Botez cel botezat mai primeşte încă două Sfinte Taine. Adică ungerea cu Sfîntul Mir, prin care pruncul se miruieşte pe toate părţile trupului, cînd preotul rosteşte cuvintele: “Pecetea harului Duhului Sfînt”, şi apoi Sfînta Împărtăşanie. Prin ungere noul botezat primeşte pecetea şi darul Duhului Sfînt, devenind membru al Bisericii, iar prin Sfînta Împărtăşanie se uneşte cu Trupul şi Sîngele lui Hristos.

Astfel, sîntem morţi pentru păcat şi viem pentru Dumnezeu (Romani 6, 3-11). Cristelniţa şi apa botezului sînt pentru noi mormînt şi maică duhovnicească, născîndu-ne pentru Hristos şi ţinînd astfel locul pîntecelui preacurat al Fecioarei, din care S-a născut Domnul (Sf. Simion Tesalonicul, Despre Sfintele Taine, cap. 62,63,64, pp. 77-80; şi Învăţătura de Credinţă Ortodoxă, Bucureşti, 1952, p. 326-331).

 

Iubiţi credincioşi,
 

Am vorbit cîteva cuvinte despre Botezul lui Hristos şi despre Taina Sfîntului Botez, prin care devenim fii ai Bisericii şi fii ai lui Dumnezeu după har.

Cu adevărat, mare este sărbătoarea de astăzi. Căci astăzi pentru prima dată ni se arată la Iordan cele trei persoane ale Preasfintei Treimi. Astfel, Fiul, smerindu-se, se botează în Iordan de la Ioan; Tatăl grăieşte din ceruri, zicînd: Acesta este Fiul meu cel iubit întru Care am binevoit, iar Duhul Sfînt se pogoară ca un porumbel peste Iisus Hristos (Matei 3, 16-17). Deci, astăzi ni s-a descoperit mai luminat taina Preasfintei Treimi. Astăzi cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a odihnit la Iordan peste Fiul. Astăzi Stăpînul Se smereşte şi cere să fie botezat de slugă. Astăzi Cel fără de păcat primeşte botezul pocăinţei de la Ioan, ca să ne înveţe pe noi taina pocăinţei, a mărturisirii şi a spălării păcatelor prin căinţă şi lacrimi.

Astăzi se sfinţeşte apa Iordanului şi toate apele şi izvoarele pămîntului. Astăzi se sfinţeşte aghiasma mare prin semnul Crucii şi prin pogorîrea darului Sfîntului Duh. Deci să mulţumim lui Dumnezeu că am ajuns cu bucurie la praznicul acesta mare al Bobotezei şi să ducem cu evlavie sfînta aghiasmă în casele noastre. Prin ea ne sfinţim cu toţii, se sfinţesc casele şi fîntînile noastre şi se izgonesc duhurile rele cu puterea Duhului Sfînt.

Astăzi Hristos, Mîntuitorul nostru iese în public la vîrsta de 30 de ani. Se arată lumii, se pregăteşte să vestească pe pămînt Evanghelia mîntuirii şi vine să caute şi să mîntuiască sufletele noastre. Să coborîm şi noi astăzi la Iordan, adică să venim la biserică. Biserica este casa lui Dumnezeu. Aici este Iordanul şi apa cea vie care spală, adapă, dă viaţă şi înnoieşte lumea. Aici este Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfînt împreună cu toţi sfinţii.

Să ieşim întru întîmpinarea lui Hristos. Dar pentru aceasta se cere să ne căim de păcatele făcute, să ne spălăm în apele Iordanului, adică să spălăm păcatele prin spovedanie şi lacrimi de pocăinţă. Apoi să ne împăcăm unii cu alţii, că dragostea acoperă mulţime de păcate. Să ascultăm glasul Tatălui, Care ne grăieşte din cer; să ne înfricoşăm de smerenia Fiului, Care Se botează de către Ioan în Iordan şi să odihnim în inimile şi casele noastre porumbelul Duhului Sfînt.

Deci, închinîndu-ne cu credinţă şi evlavie Preasfintei Treimi, să cîntăm împreună cu Biserica această sfîntă cîntare: În Iordan botezîndu-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te. Şi Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea cuvîntului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, mărire Ţie! Amin.