SMERENIA

Smerenia, o privire in oglinda realitatii.

În urma cu cîtiva ani ma întrebam de ce trebuie ca omul sa fie smerit, adica sa se “înjoseasca” în fata lui Dumnezeu, sa se faca mic, sa nu-si recunoasca meritele si sa nu se bucure de reusitele sale. Sa spuna ca e plin de pacate si sa se simta vinovat de orice gind nascut din instincte. Mi se parea un pic nedrept… si fals. Doar Dumnezeu stie orice gand, senzatie, sentiment. De ce trebuie sa-I spunem ca suntem altfel? De ce sa ne umplem de vinovatie si frica?
Abia mult mai tirziu am înteles adevaratul sens si necesitatea smereniei. Smerenia nu este înjosire, ea este TREZIRE. Pentru simplul fapt ca SMERENIA ESTE OPUSUL MÎNDRIEI.
Sa întelegem mai întai ce este mîndria? Este un pacat si ruperea de realitate. Lucrurile stau simplu: daca avem o reusita începem sa credem, in forul nostru interior, uneori chiar fara sa ne dam seama, ca suntem grozavi, ca suntem mai buni decît ceilalti semeni, ca le suntem superiori. Ignoram faptul ca daca am reusit într-un anumit domeniu, daca am avut succes într-o afacere sau relatie este pentru ca semenii nostri au decis ca suntem buni. Este meritul nostru desigur, am facut ceva pentru asta, dar daca am fi trait singuri pe aceasta planeta… cine ne-ar mai fi putut admira? Mandria este ruperea de Unime. Începi prin a te considera superior si sfarsesti prin a te vedea singur. Cui foloseste atunci acea superioritate???
Nu trebuie sa uitam cîteva aspecte:
– mai sunt si altii la fel de buni tot în acelasi domeniu;
– succesul e ceva trecator, este un dar al momentului;
– trebuie sa privim atat în sus unde sunt altii ce au performante mai mari, dar si în jos, de ce nu, unde sunt cei ce nu pot face ce facem noi.
– trebuie sa stim ca fiecare om este înzestrat de natura, sau mai bine zis de Divinitate cu anumite talente native si daca suntem buni într-un domeniu, s-ar putea sa fim « dezastre » în altele în care altii stralucesc.
– aflati pe culmile gloriei putem sa cadem în capcana orgoliului.
Astfel încep greselile de rationament si ne pierdem în iluzie. Un rationament gresit are ca urmare o situatie neplacuta si haotica pentru autorul rationamentului. Doi plus doi incep sa ne dea sapte! Doar pentru ca asa vrem noi…
Putem sa credem în mod gresit ca toti ceilalti ne sunt datori, fie cu servicii, fie cu admiratie, fie cu supunere… Putem crede ca noi vom reusi orice, oricum pentru ca suntem destepti sau frumosi, sau… autotputernici… Iar acest oricum nu este în concordanta cu realitatea. Acest oricum este orgoliu si atat. Ne transpune în iluzie… Iar aici intervine de fapt necesitatea stringenta a smereniei. Devenim orbi si traim într-o lume iluzorie. Ne credem mai sus, dar acel punct înalt în care ne situam s-ar putea sa nu apartina realitatii. Ne trezim intr-un scenariu inventat, frumos, dar… totusi doar un scenariu. In plus… pentru ca e nimeni nu mai e CA NOI… efectul va fi ca nimeni nu mai e CU NOI. Iar singuri nu putem reusi. Universul functioneaza în retea! Este o Unitate.

Ne rupem de lume pentru ca o tratam cu dispret, dar ceea ce e mai grav e ca ne rupem si de Dumnezeu, uitandu-L pentru ca ne consideram merituosi si de-acum noi putem sa facem orice. Însa fara EL, fara acest Prieten nimic nu este cu putinta. “Precum în cer asa si pe Pamînt”, nu este doar o vorba spusa la întamplare. Lucrurile de creaza întai în lumea spirituala, se nasc în lumea nevazutelor. Evenimentele se vad cu ceva timp în campul nostru auric, înainte de a deveni realitate. Cei ce vad în astral stiu asta. Evenimentele sunt create de propriul suflet, de Dumnezeul din noi, dar în cooperare cu Dumnezeul Pamîntului, care e de fapt unul si acelasi. Totul este legat, interconectat. Nu mai e un secret, nu mai e nici o noutate. “Eu în El si El în Mine” ne spunea IIsus. Si nu se referea doar la persoana Lui, ci la o realitate a Universului în care traim cu totii. Doar ne spunea ca putem face si lucruri “mai mari” decat a facut EL. Deci… haideti sa-L credem.
Smerenia este un cuvant sinonim cu realismul.
Sa fim realisti si sa realizam ca fara ceilalti nu putem face nimic în aceasta lume. Sa fim realisti si sa realizam ca frumusetea fizica e trecatoare si insuficienta pentru a aduce împlinirea, sa realizam ca banii nu ne apara de boli si nefericire, ca succesul e doar o secunda în fata infinitului, ca bunurile materiale pot disparea într-o clipa. Ce poate rezista fortelor naturii, sau focului sau apei? Sa fim realisti si sa întelegem ca NIMENI NU E PERFECT. Nimeni, nici chiar noi, chiar daca poate suntem (momentan) pe culmile succesului. Fara ceilalti si fara Dumnezeu, nimic nu suntem. Sa traim în realitate nu pe culmile mîndriei. Nimeni nu îsi poate fi suficient. Sau altfel spus autosuficienta nu aduce împlinire. Asa suntem creati! Asta a fost voia LUI.
Sa fim fericiti cînd realizam ceva, sa ne bucuram de noi însine, pentru ce avem si ce suntem. Daca n-am face-o ar fi falsitate, ar fi falsa smerenie, deci orgoliu. Ar fi ceva de genul: “Noi suntem smeriti, deci mai buni decît ceilalti!”
Sa ne bucuram de tot ce SUNTEM, AVEM si FACEM, dar sa nu ne pierdem REALISMUL, RATIONAMENTUL si ECHILIBRUL. Si mai ales dragostea si compasiunea fata de ceilalti. Sa constientizam ca ei sunt ecoul ce raspunde realizarilor noastre, în mii de voci umane spunand: reusita, succes, admiratie. Si nici recunostinta fata de Dumnezeu sa n-o uitam, FARA EL NIMIC NU SUNTEM. Legile Lui sunt perfecte. Sa le cunoastem cit mai bine, dar nu pentru a evada într-o lume imaginara unde sa uitam de viata noastra pamanteana, ci sa le stim doar pentru a ne fi de folos în construirea acestei vieti si a celei vesnice. Cam aceasta este smerenia, o privire aruncata în oglinda realitatii.
CREDINTA
LUMINA si IUBIRE.

NASTEREA MAICII DOMNULUI

 

MINUNILE DESPRE ZAMISLIREA SI NASTEREA PREASFINTEI

NASCATOAREI DE DUMNEZEU SI PURUREA FECIOARA MARIA

 

                                    Sfintii Parinti Ioachim si Ana

     Sfantul si dreptul Ioachim , tatal Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu , a fost din semintia patriarhului Iuda si a marelui prooroc imparat David, prin Natan proorocul si semintia acestuia. Sfanta Ana a fost fiica preotului Aaron , fratele lui Moise, din semintia patriarhului Levi. Ei duceau o viata curata , sfanta si duhovniceasca , fiind plini de fapte bune, milostenii si binefaceri. Iubeau pe Dumnezeu din toata fiinta lor , implinind cu caldura si cucernicie , toate bunele randuieli prescrise in Legea Sfanta.

                              Intristarea sfintilor Parinti Ioachim si Ana

     Cu toate ca erau bineplacuti lui Dumnezeu , pentru credinta si faptele lor cele bune, totusi, ei treceau printr-o mare incercare si aveau o mare mahnire , pentru faptul ca ajunsesera in pragul batranetii si nu aveau nici un fiu sau fiica , fiind sterpi. Pentru aceasta ei inaltau neincetat rugaciuni la Dumnezeu si aduceau jertfe la Templu din Ierusalim , ca Dumnezeu sa se milostiveasca spre dansii si sa-i binecuvinteze prin dezlegarea starpiciunii. Dar , cererea lor intarzia sa fie implinita.

Vazand ca rugaciunile , postul si milosteniile lor nu au fost ascultate si primite de Dumnezeu , Sfintii Parinti Ioachim si Ana , s-au hotarat sa faca rugaciuni si mai staruitoare , cu post foarte aspru , iar pentru aceasta s-au hotarat sa se retraga in locuri tainuite , si acolo sa se roage , pana ce Dumnezeu va auzi rugaciunea lor.

                                             Rugaciunea Sfintei Ana

     Mergand intr-un loc tainuit , Sfanta Ana s-a rugat lui Dumnezeu cu tanguire si cu lacrimi fierbinti , rostind urmatoarele: “ Doamne Dumnezeule Atottiitorule, Cel ce numai cu cuvnatul Tau ai facut cerul si pamantul cu toate cele ce sunt intr-insele; Dumnezeule, Cel e ai zis fapturilor Tale sa creasca si sa se imulteasca , Tu cel ce ai binecuvantat pe Sara , sotia lui Avraam, si la batranetile ei a nascut pe Isaac , si ai daruit Anei, ce era stearpa , pe Samuil Proorocul si alti copii, da-mi si mie roada pantecelui meu, si nu ma lassa sa raman pururea de ocara si urgie oamenilor . Adonai, Doamne Savaot, Tu care sti ocara nerodirii mele , dezleaga-mi durerea inimii mele , deschide pantecele meu , si pe cea neroditoare arat-o roditoare cu Atotputernicia Ta …Si ce voi naste : fecior ori fecioara , o voi inchina Sfintiei Tale cu toata inima , daruind-o Bisericii Tale pentru a-ti sluji pururea acolo…”.

Acestea si multe altele graindu-le dreapta Ana cu mare tanguire , I s-a aratat ingerul Domnului , zicandu-i: “ Ano! Ano! S-a auzit rugaciunea ta. Suspinurile tale au strabatut norii si treptele cerurilor; iar lacrimile tale fierbinti au ajuns inaintea lui Dumnezeu. Iata , tu vei zamisli si vei naste o Fiica , cea preabinecuvantata . Pentru aceasta se vor binecuvanta toate semintiile pamantului si printr-insa se va darui mantuire lumii. Numele Fiicei acesteia ce o vei zamisli si naste , va fi “MARIA”.

                                Rugaciunea si postul dreptului Ioachim

     Dreptul Ioachim ajungand sus pe munte , a petrecut acolo in plangere mare si post 40 de zile , fara a gusta macar paine. “Nu voi lua – zicea el tanguindu-se – in gura mea hrana , nici ma voi inapoia la casa mea , pana ce nu ma va auzi si cerceta pe mine Domnul Dumnezeul lui Israil”. Dupa ce si-a inaltat sufletul sau pe aripile rugaciunilor fierbinti si a postului adevarat , rugandu-se mai aprins de cat sotia sa, I s-a aratat si lui acolo in pustietatea aceea Arhanghelul Gavriil , zicandu-i: “ Bucura-te Ioachime si te veseleste , eu sunt trimis a-ti aduce pace si mangaiere. Eu sunt Ingerul lui Dumnezeu si am venit sa-ti vestesc bucurie mare. Femeia ta Ana va zamisli si va naste o fecioara. Aceasta va fi cea mai aleasa dintre fecioarele si femeile pamantului , ea va zamisli… si va naste pe Imparatul universal al lumii, pe Fiul celui viu, pe Dumnezeu-Cuvantul. De acum lasa scarba ta si paraseste amaraciunea sufletului tau, ca a auzit Dumnezeu rugaciunea ta. Increde-te in cuvantul meu si multumeste lui Dumnezeu. Spre incredintare temeinica aceasta sa-ti fie tie semnul adevaratei si bunei -vestiri: Mergi in Ierusalim la Biserica Domnului ; acolo vei afla la portile cele de aur , pe sotia ta Ana , careia aceiasi I s-a vestit ca si tie”. Acestea zicand ingerul Domnului s-a facut nevazut dinaintea ochilor lui.

             Zamislirea si nasterea Preasfintei si pururea Fecioarei Maria

     In vremea aceea , dupa descoperirea Ingerului lui Dumnezeu , Sfanta si dreapta Ana a zamislit pe Preasfanta si pururea Fecioara Maria, in noua zile ale lunii Decembrie. Lucrul acesta i-a umplut de negraita bucurie pe Sfintii Parinti Ioachim si Ana , pentru care slaveau neincetat pe Dumnezeu.

Iar dupa noua luni si anume la 8 Septembrie , Sfanta Ana a nascut pe fiica cea Preacurata si binecuvanntata, pe Preasfanta Fecioara Maria , pe incepatoarea si mijlocitoarea mantuirii oamenilor. Nasterea ei a umplut de bucurie pe parintii sai, Ioachim si Ana , cerul si pamantul si pe toata lumea.

                                    Punerea numelui Preasfintei Fecioare

     A opta zi de la nastere, dupa datina evreilor , Sfintii Parinti Ioachim si Ana , au chemat acasa pe preotii Bisericii. Dupa ce i-au ospatat , ei au binecuvantat pe dreptii parinti si pe Preasfanta Prunca , careia i-au pus numele Maria , asa cum mai-nainte le vestise lor Ingerul Domnului.

                                     Insemnatatea si taina numelui Maria

     Numirea aceasta de “MARIA” , care s-a dat Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, cuprinde in sine un adanc inteles , pentru ceea ce avea sa devina mai tarziu. Talciurea numelui “MARIA” inseamna: “IMPARATEASA” si “COMOARA DARURILOR” . Deasemenea fiecare litera a cuvantului Maria , reprezinta initialele a cinci femei dintre cele mai vestite si minunate ale Vechiului Testament .

                                                  Insemnatatea literei “M”

     Litera “M” ne reaminteste de “Maria” , sora lui Moise si Aaron, carea avea stralucind in sine , doua daruri marete: fecioria si proorocia. Aceste daruri sunt si raman pururea in Dumnezeiasca fiica; “FECIORIA” : “ Cum va fi mie aceasta (zamislire de fiu), de vreme ce eu nu stiu de barbat” si “PROOROCIA” : “Iata , ma vor ferici toate neamurile…”( Luca. I , 27-34).

                                                    Insemnatatea literei “A”

     Litera “A” , ne reaminteste de Abigai, sotia bogatasului Nabal, care smerindu-se prin aducerea de multe daruri de hrana , lui David si oamenilor lui , dupa moartea sotului sau a devenit imparateasa . Prea Sfanta Fecioara Maria prin smerenie s-a marit si se lauda prin slava acestei minunate virtuti, zicand: “ …Ca a cautat spre smerenia roabei Sale” ( Luca 1, 48).

                                                    Insemnatatea literei “R”

     Litera “R” face amintire de Rahila , sotia patriarhului Iacob, care era vestita prin frumusetea ei in vremurile patriarhale ( Facere 29, 18).

Preasfanta Fecioara Maria are intruchipata in fiinta Sa, frumusetea superioara tuturor frumusetilor creaturilor ceresti si pamantesti. Aceasta o adevereste insusi Sfantul Arhanghel , zicand: “Bucura-te ceea ce esti plina de daruri…”( Luca 1, 28).

                                                     Insemnatatea literei “I”

     Litera “I” ne reaminteste de Iudita cea credincioasa si virtuoasa, care s-a marit de tot neamul sau, caci a omorat pe Olofern si astfel i-a scapat pe israeliti de vrasmasii lor . Preasfanta si Pururea Fecioara Maria , prin nasterea si jertfa Fiului Sau, a Domnului nostru Iisus Hristos , a infrant si a zdrobit capul lui Olofern cell spiritual , eliberand intreg neamul omenesc de sub tirania si robia lui. . Aceasta biruinta asupra vrasmasului a rostit-o prin cantari de lauda lui Dumnezeu, astfel: “ Ca mi-a facut mie marire Cel puternic si Sfant este numele Lui , Mila lui este in neam si in neam spre cei ce se tem de Dansul.

Facut-a tarie cu bratul Sau Domnul , risipit-a pe cei mandri cu cugetul inimii lor . Pogorat-a pe cei puternici de pe scaune si a inaltat pe cei smeriti . Pe cei flamanzi i-a umplut de bunatati; iar pe cei bolnavi i-a scos afara deserti…( Luca 1, 49-53).

                                                    Insemnatatea literei “A”

     Litera “A” de la sfarsitul cuvantului “MARIA” ne reaminteste de Ana cea stearpa , care, suferind cu rabdare toate jignirile si dosadirile cauzate de nasterea de fii, prin credinta nezdrucinata, insotita de post neintrerupt si rugaciuni fierbinti , a atras asupra ei binecuvantarea lui Dumnezeu prin dezlegarea starpiciunii , devenind mama marelui prooroc Samuil si a altor fii si fiice.

Preasfanta Fecioara Maria ; in suflet , in trup si in nume , arata clar ca intruneste in fiinta sa aleasa , toate frumusetile si Darurile minunate cu care Dumnezeu a inzestrat lumea cereasca si lumea pamanteasca.

                                       Intrarea in biserica a Preasfintei Fecioare

     La implinirea varstei de trei ani, Sfintii Parinti Ioachim si Ana , aduc la templu pe fiica lor ca sa o inchine lui Dumnezeu dupa fagaduinta data. In acel moment , Preasfanta Prunca a urcat cu grabire , singura, cele 15 trepte de la intrarea in Templu, neoprindu-se pana sus , lucrul acesta uimind pe toata lumea.

                                          Primirea ei de catre Proorocul Zaharia

     Arhiereu al anului aceluia era Proorocul Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, care vazand pe Preasfanta Fecioara Maria, a recunoscut-o ca Ea este cea care va deveni Maica Fiului lui Dumnezeu si pe care a primit-o cu urmatoarele cuvinte: “ Vino, implinirea proorociei mele ! Vino, implinirea fagaduintelor Domnului ! Vino, pecetea asezamantului Lui ! Vino, implinirea Tainelor Lui ! Vino, oglinda tuturor proorocilor ! Vino, inoirea celor invechite! Vino, lumina celor ce zac in intuneric si in umbra mortii! Vino, Dar Nou si prea Dumnezeiesc , de intra cu bucurie in Biserica Domnului tau; acum intr-aceasta de jos; iar putin mai pe urma , in cea de sus si neapropiata”.

                           Introducerea Preasfintei Fecioarei in Sfanta Sfintelor

     In Altarul Templului Sfant , numit Sfanta Sfintelor, nu avea voie sa intre nimeni niciodata , decat Arhiereul o singura data in an, si atunci cu pregatiri speciale si intr-un nor de fum de tamaie. Indrazneala de a calca acest asezamant se pedepsea cu moartea de Insusi Dumnezeu. Arhiereul Zaharia dupa ce a primit pe Preasfanta Prunca Maria, din indemn Dumnezeiesc, a mers cu Ea ai a introdus-o in Sfanta Sfintelor, spre uimirea tuturor celor ce erau de fata.

                     Petrecerea la Templul Sfant a Preasfintei Fecioarei Maria

      Fiind adusa la Templu, Preasfanta Fecioara a petrecut aici 12 ani , fiind randuita sa locuiasca la chiliile destinate pentru fecioare, unde a invatat sa lucreze in timpul liber, imbracaminte si vesminte preotesti si arhieresti. Aici primeau si portia de hrana ce I se cuvinea fiecaruia. Preasfanta Fecioara Maria insa, tot timpul randuit pentru rugaciune si citirea Sfintelor Scripturi , il petrecea numai in Sfinta Sfintelor, unde I se aratau Ingerii , cu care vorbea si de la care primea in fiecare zi spre seara , hrana ingereasca.

                                                 O descoperire minunata

     Odinioara, Preasfanta Fecioara Maria citind in cartea Proorocului Isaia, a ajuns la locul care zice: “Iata, Fecioara in pantece va avea si va naste Fiu si vor chema Numele Lui “EMANUEL” ( cu noi este Dumnezeu)( Isaia 7,14). Atunci aprinzandu-se de focul sfant al dragostei de Dumnezeu s-a oprit din citit si aruncandu-se cu fata la pamant s-a rugat cu lacrimi fierbinti , zicand: “ Doamne Dumnezeul cerului si al pamantului , ce fericita si mult slavita va fi fecioara aceea care se va invrednici de acest Mare Dar. Cat de slavit va fi numele acelei Fecioare-Maica a lui Dumnezeu! O, Doamne! Cat de fericita m-as simti , daca m-ai invrednici si pe mine sa fiu macar cea mai umila slujnica a acelei Fecioare preaslavita! Oare cand va veni acea vreme preaslavita si preabinecuvantata , in care Ziditorul meu va cobori pe treptele cerului si va veni pe pamant , spre a se intrupa si naste din Fecioara aceea preaslavita? Ajunge-voi eu oare acele zile fericite ca sa vad pe acel Fiu al lui Dumnezeu , intrupat Om pentru mantuirea noastra ? O, vreme binecuvantata de Dumnezeu pentru mantuirea noastra, apropie-te degrab , caci tare doresc a te vedea !”Atunci I s-a aratat o lumina mare si din mijlocul ei a auzit un glas , zicand: “ Tu vei naste pe Fiul Meu , pentru aceea altii vor sluji tie , fiindca tu, iubindu-Ma pe Mine , ai dorit sa slujesti altora”. Aceasta a destainuit-o Preasfanta Fecioara Maria, Elisabetei , dupa Buna-Vestire.

                                                Parasirea Templului

     Dupa implinirea a 12 ani de petrecere in Biserica lui Dumnezeu, Preasfintei Fecioare impreuna cu celelalte fecioare de varsta Ei, I se cere sa paraseasca Templul pentru a se casatori. Preasfanta Fecioara le face cunoscut Preotilor , ca ea nu poate sa se casatoreasca , fiindca mai-nainte de nastere a fost inchinata lui Dumnezeu de parintii sai , de asemeni si ea a fagaduit lui Dumnezeu ca va trai toata viata in feciorie curata si sfanta. Arhiereul si Preotii fiind pusi la mare incurcatura , nestiind ce sa faca, se roaga lui Dumnezeu la Chivotul Sfant si li se raspunde de la Domnul ca sa caute un barbat vrednic , caruia sa-i incredinteze pe Sfanta Fecioara , sub randuiala si chipul insotirii ( prin logodire) pentru pazirea fecioriei.

                                  Alegerea logodnicului Preasfintei Fecioare

     Pentru aflarea unui astfel de barbat vrednic , demn si de incredere , drept si temator de Dumnezeu , Sfatul Domnului a randuit , ca din casa si semintia lui David sa aleaga 12 barbati fara femei. Sa li se ia toiegele acestora si sa le puna in Sfantul Altar , si barbatul al carui toiag va inverzi , acela este ales pentru a I se da Fecioara in paza . Arhiereul Zaharia alegand 12 barbati printre care era si Iosif , barbat drept si temator de Dumnezeu , batran ( la 84 de ani) , le-a luat toiegele si le-a dus in Sfantul Altar in prezenta celor 12 barbati , rostind: “ Arata ,Doamne , pe barbatul vrednic , caruia se cuvine a logodi pe Fecioara”. A doua zi scotand toiegele din Sfantul Altar in prezenta celor 12 barbati , au gasit toiagul lui Iosif inverzit , in care timp si o porumbita alba zburand de sus in jos s-a asezat pe toiagul inverzit. Atunci Fecioara, care acum era si orfana de amandoi parintii, s-a incredintat spre paza , prin logodire , batranul Iosif , care a dus-o la casa sa din Nazaret.

                                                            Buna – Vestire

      Pe cand Sfanta Fecioara se afla in casa logodnicului sau, batranul Iosif, iar Elisabeta, mama Sfantului Ioan Botezatorul se afla insarcinata in luna a sasea , a fost trimis de la Dumnezeu Arhanghelul Gavriil catre dansa cu urmatoarea veste buna: “ Bucura-te , ceea ce esti plina de Dar , Domnul este cu tine, Binecuvantata esti tu intre femei”. Iar ea vazandu-l s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Si Ingerul i-a zis: “ Nu te teme Marie , caci ai aflat har la Dumnezeu , si iata vei lua in pantece si vei naste Fiu si vei chema numele lui , Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau, si va imparati peste casa lui Iacob in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit”. Si a zis Maria catre Inger: “ Cum va fi aceasta , de vreme ce eu nu stiu de barbat?” Si raspunzand Ingerul i-a zis: “ Duhul Sfant se va pogora peste tine si puterea celui Preainalt te va umbri, pentru aceea si Sfantul care se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata Elisabeta , rudenia ta, a zamislit la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea , cea numita stearpa , Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta”. Si a zis Maria : “Iata roaba Domnului, Fie mie dupa cuvnatul tau!” Si ingerul a plecat de la ea ( Luca1, 26-38).

                                   Preasfanta Fecioara Maria in vizita la Elisabeta

     Si in acele zile , sculandu-se Maria, s-a dus in graba in tinutul muntos , intr-o cetate a semintiei lui Iuda . Si a intrat in casa lui Zaharia si a salutat pe Elisabeta . Iar cand a auzit Elisabeta salutarea Mariei , pruncul a saltat in pantecele ei si Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfant, si cu glas mare a strigat si a zis: “ Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau. Si de unde mie aceasta , ca sa vina la mine Maica Domnului meu? Ca iata cum veni la urechile mele glasul salutarii tale , pruncul a saltat de bucurie in pantecele meu. Si fericita este aceea care a crezut ca se vor implini cele spuse ei de la Domnul”.Si a zis Maria: “Mareste suflete al meu pe Domnul, si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu , Mantuitorul meu, ca a cautat spre smerenia roabei Sale. Ca, iata, de acum ma vor ferici toate neamurile . Ca mi-a facut mie marire Cel Puternic si sfant este numel Lui. Si mila Lui in neam si in neam, spre cei ce se tem de El. Facut-a tarie cu bratul Sau , risipit-a pe cei mandri in cugetul inimii lor, Coborat-a pe cei puternici de pe tronuri si a inaltat pe cei smeriti. Pe cei flamanzi i-a umplut de bunatati si pe cei bogati i-a scos afara , deserti. A sprijinit pe Israel , slujitorul Sau, si si-a adus aminte de mila Sa. Precum a grait catre parintii nostri , lui Avraam si semintiei lui, in veac”. Si a ramas Maria impreuna cu ea ca la trei luni ; si s-a inapoiat la casa sa.( LUCA1, 39-56)

                               Iosif logodnicul tulburat de ganduri necredincioase

     Preasfanta Fecioara Maria , intorcandu-se acasa dupa trei luni , de la Elisabeta , batranul Iosif a observat ca este insarcinata, si a inceput sa fie chinuit de ganduri necredincioase si necuvioase, asupra ei. Dar el “ drept fiind si nevrand sa o vadeasca, a voit s-o lase in ascuns. Si cugetand el acestea , iata Ingerul Domnului I s-a aratat in vis , graind: “ Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria , logodnica ta, ca ce s-a zamislit intr-insa este de la Duhul Sfant. Ea va naste Fiu si vei chema numele lui Iisus, caci El va mantui poporul sau de pacate . Acestea toate s-au facut ca sa se plineasca ceea ce s-a zis prin proorocul care zice: “ Iata , Fecioara , va avea in pantece si va naste Fiu si va chema numele lui Emanoil, care se talcuieste: Cu noi este Dumnezeu. Desteptandu-se din somn , Iosif a facut asa precum i-a poruncit Ingerul Domnului si a luat la el pe logodnica sa”( Matei 1 , 19-24).

                                            Preasfanta Fecioara invinuita

     Ajungand vestea la Templu Sfant, cum ca Fecioara Maria, cea care fagaduise ca isi va pazi pana la moarte fecioria , si care pentru aceasta a fost incredintata batranului Iosif , si-a calcat fagaduinta , au fost chemati amandoi la judecata in fata Soborului Judecatoresc. Convingandu-se ca cele auzite sunt confirmate de ceea ce se vede , judecatorii au certat pe Preasfanta Fecioara Maria si pe Iosif logodnicul , considerand ca s-au facut vinovati inaintea lui Dumnezeu si a Bisericii, prin calcarea fagaduintei . La aceste invinuiri Preasfanta Fecioara a raspuns, plangand: “Viu este Domnul Dumnezeul meu , caci sunt Fecioara curata si de barbat nu stiu”. De asemeni si batranul Iosif cu tot dreptul dezvinovatzndu-se , a raspuns: “Viu este Domnul Dumnezeu, ca eu sunt cu totul curat , neatins si nevinovat despre toate cele ce se aud si se vad la logodnica mea Maria”. Atunci Arhiereul vazand ca tagaduiesc a recunoaste vinovatia lor , a hotarat sa le dea sa bea apa certarii, sperand ca dupa aceea se va vadi vinovatia lor. Dar ei band apa certarii , precum era prescris in lege , nu au patit nimic. Atunci Arhiereul si Soborul mirandu-se si minunandu-se de cele vazute , cum ca vinovati fiind, nu au patit nimic rau, i-au slobozit zicand:

Deoarece Domnul Dumnezeu n-a aratat pacatul vostru , mergeti in pace la casa voastra”(Numeri5, 11-31).

 

 

          Iubiti crestini ,

      Pentru aceasta zi inaltatoare de “Nastere a Maicii Domnului “,am ales pentru dumneavoastra spicuiri din : “Minunile Maicii Domnului” , pentru a intelege mai usor scopul Nasterii Sfintei Fecioare Maria in lume.

Biserica noastra ,va ureaza tutror celor ce purtati acest nume sfant de : Maria , Mariana , Marian …etc, un calduros “ LA MULTI ANI”.

 

           Preot Paroh

        Florin Mihalache

VAMILE VAZDUHULUI

(CONTINUARE)

(Vama a douasprezecea) Urcandu-ne de acolo mai sus la inaltime pe treptele vazduhului, am ajuns la vama maniei, a iutimii si a lipsei de mila. Arapii aceia ma cercetau aspru si amanuntit despre feluritele laturi ale pacatului maniei si iutimii. Era acolo multime multa de draci foarte salbatici si fiorosi, iar in fruntea lor era o capetenie draceasca, care statea pe un tron asemenea unui idol, grozav de infricosator si el, poruncind manios, cu aprinsa iutime si asprime celor din jurul sau. Graiul lui insa nu-l intelegeam. Aceia, plini de mania, iutimea si rautate lor, se muscau unii pe altii ca fiarele salbatice si neimblanzite, chinuindu-se si tipand groaznic, inspaimantand totul in jurul lor. Ajungand noi in mijlocul acelor rai, s-au repezit asupra noastra cu fetele lor sangeroase si cu mare rautate demonica ne cercetau, punand inainte toate pacatele mele facute in mania si iutimea mea cat am trait pe pamant. Ori de cate ori m-am maniat, iutit, tulburat si am tipat la cineva cu cuget rau si cu privire salbatica. Chiar si pentru cele ce din dragoste sfanta, vrand a trage pe cineva din pacate si a-1 pune in buna randuiala, de m-am tulburat cu manie si iutime asupra lui, ori de l-am amarat sau de l-am batut, ori de m-am pornit asupra cuiva cu manie de vrajba si tinand in mine rautatea, am plecat ocarand si ingrozind […]. Toate acelea mi le aratau rand pe rand, asa cum, cand si unde le facusem. insa n-au dobandit ce doreau ei de la noi. Sfintii ingeri care ma insoteau le-au raspuns pentru acelea cu care ma invinuiau si asa am mers inainte, bucurandu-ne in Domnul, acoperit fiind sufletul meu pacatos cu rugaciunile Cuviosului meu Parinte Vasile.

(Vama a treisprezecea) Am ajuns apoi la vama tinerii de minte a raului si a razbunarii. Acolo, cu o groaznica nemilostivire, se cerceteaza toti aceia care tin in inima lor amintirea raului, cei care rasplatesc cu rau pentru raul facut sau care sunt invrajbiti cu altii. Milostivirea Celui Prea-inalt insa m-a acoperit si acolo, fiindca n-am tinut rautate in inima mea asupra nimanui, n-am tinut minte raul facut de altii si n-am avut rautate asupra celor ce ma vrajma-seau, nici m-am razbunat asupra cuiva, ci, pe cat am putut, am aratat dragoste spre aceia, rasplatind raul cu binele, si asa cu nimic nu m-au aflat datoare la acea vama. Diavolii, vazand ca n-au pentru ce ma opri acolo, se tanguiau cumplit, vazandu-ma ca scap libera din ghearele lor. Astfel am plecat de acolo mai departe, bucurand-ne in Domnul. Suindu-ne noi asa tot mai in sus in vazduh, mi-am luat indrazneala si am intrebat pe sfintii ingeri care ma duceau: Domnii mei, rogu-va sa-mi spuneti de unde stiu aceste infricosate puteri si stapaniri ale vazduhului toate faptele rele ale oamenilor ce traiesc pe pamant in toata lumea, ale fiecaruia in parte? Iata, vad ca nu numai pe cele facute la aratare, ci si pe cele ascunse le stiu si le vadesc aici. Sfintii ingeri mi-au raspuns, zicand: Tot crestinul, la Sfantul Botez, primeste de la Dumnezeu pe ingerul sau pazitor, care, nevazut, il pazeste pe dansul ziua si noaptea, calauzindu-1 la tot lucrul bun, pe calea vietii si a mantuirii, in tot timpul vietii lui, pana in ceasul mortii. El scrie in cartea sa toate cuvintele, miscarile si lucrurile cele bune facute de om in viata sa. Asemenea si capetenia imparatiei intunericului si a beznei iadului, care doreste sa traga tot neamul omenesc in pierzarea sa, pune pe langa fiecare om ce se zamisleste si se naste in lume pe cate unul dintre inrautatitele sale duhuri viclene. Acela, umbland aproape de om si in urma lui, ii pandeste de aproape si cu deamanuntul toate: privirile, miscarile, cuvintele, lucrurile si toate cate le face de-a lungul intregii sale vieti, si neincetat il indeamna cu viclesuguri la rautatile lui, adica a pacatui in tot felul. indata ce vede ca omul a inclinat spre rau, a vorbit rau si a pacatuit, acel diavol scrie toate pacatele in catastiful sau, pe care apoi il duce la vami, cu toate pacatele omului scrise de el. In acest chip sunt stiute de vamesii vazduhului toate pacatele tuturor oamenilor din lumea pamanteasca. Apoi, dupa ce sufletul se desparte de trup, cand se sarguieste pentru a sui la cele ceresti, la Ziditorul sau, atunci, dupa cum vezi, aceste duhuri viclene ale vamilor vazduhului il opresc pe loc, aratandu-i scrise toate pacatele lui. Pe sufletul care are mai multe fapte bune decat pacate, nu-l pot opri vamesii aceia; dar daca vor afla la el mai multe pacate decat fapte bune, il opresc un timp,in stapanirea lor si-l inchid in temnitele iadului, un-de-1 muncesc atat cat le ingaduie dreptatea dumnezeiasca. Acolo sufera greu si se chinuieste sufletul acela pana ce, cu postiri, rugaciuni, milostenii, sfinte liturghii, parastase, pomeni si alte faceri de bine facute in numele lor sfintelor locasuri si saracilor de catre ai sai, primeste iertare pentru pacatele sale. Cei care se inchina Prea Sfintei Treimi si deseori primesc cu vrednicie sfanta impartasanie, trupul si sangele Domnului nostru Iisus Hristos, aceia urca lesne la cer, aparati fiind de ingeri si de rugaciunile sfintilor lui Dumnezeu, care se roaga pentru mantuirea lor. Cei care n-au facut nici unele din cele de folos in toata viata lor, n-au parte de nici un ajutor si sfintii ingeri nu pot sa aduca pentru ei cuvant de aparare. Daca insa un suflet s-ar arata atata de pacatos, urat si vrajmas lui Dumnezeu, incat sa nu mai aiba nadejde de mantuire, fiind sortit desavarsit in vesnica osanda, atunci indata diavolii il pogoara pe acela in adancurile iadului, unde este gatit locul lor, la vesnica munca. Acolo ii tin pana al invierea obsteasca si a doua venire a Domnului. Dupa aceea, au sa se munceasca vesnic, impreuna cu trupul in care au vietuit, in gheena focului nestins. inca si altceva este bine sa stii: pe aceasta cale se suie spre cercetare numai sufletele acelea care sunt luminate cu Sfantul Botez si credinta crestina. Paganii insa, necredinciosii, ereticii si toti cei instrainati de Dumnezeu nu mai vin pe calea aceasta spre Scaunul Dumnezeirii, pentru ca inca fiind vii, din viata pamanteasca sunt ingropati in iad cu sufletele lor.

(Vama a paisprezecea) Tot vorbind asa, am ajuns la vama uciderii. Acolo se cerceteaza cu deamanuntul sufletele crestinesti pentru pacatul greu al uciderii. Feluritele ucideri de oameni, sinuciderile, ba chiar si gandurile si sfatuirile demonice pentru savarsirea acestui groaznic pacat. Noi si de acolo, dand putin, am scapat cu usurinta, fiindca nu numai ca n-am lovit, dar m-am ferit si de a ocari pe altii.

(Vama a cincisprezecea) Iesind din mijlocul vamesilor acelora groaznici, am suit tot mai sus, ajutata de sfintii ingeri, pana ce am ajuns la vama descantecelor, vrajitoriilor, ghicirilor, fermecatoriilor, a otravitorilor si chematorilor de diavoli. Pangaritii draci ai acelei vami erau asemenea jivinelor cu cate patru picioare si taratoarelor, ca taurii fiorosi, ca serpii, viperele, scorpiile si broastele. Si foarte urata era vederea lor. Cu darul lui Dumnezeu, vamesii aceia n-au aflat nimic scris in catastifele lor si nici in mine, deci am trecut indata, nedand nimic. Plecand noi de acolo tot mai sus, am intrebat pe sfintii ingeri care ma duceau: Domnii mei, rogu-va, spuneti-mi oare toti crestinii trec pe aici, prin vamile acestea? Oare nu este cu putinta vreunuia dintre ei sa treaca pe alta parte la cer, fara numai pe aici? Nu este oare vreun mijloc de a face calatoria aceasta fara intrebarile si frica ce intampinam noi cand trecem prin aceste infricosatoare vami? Sfintii ingeri mi-au raspuns: Nu este alta cale pentru sufletele crestinilor care se suie la ceruri. Toti trec pe aici, dar nu toti sunt cercetati asa ca tine, fara numai cei ce sunt pacatosi ca tine, toti aceia care n-au facut desavarsit marturisirea pacatelor lor, ru-sinandu-se si tainuind inaintea duhovnicilor lor faptele lor de rusine si unele dintre pacatele lor. Daca crestinul isi marturiseste cu adevarat pacatele sale, faptele rele, ii pare rau, se caieste ca le-a facut, isi implineste canonul cuvenit si paraseste pacatele, facand roade vrednice de pocainta, apoi pacatele acelea le sterge nevazut dumnezeiasca milostivire. Cand un suflet ca acela trece pe aici, intrebatorii din vamile vazduhului, deschizandu-si catastifele lor, nu afla scris nimic in ele asupra lui, nici nu-l pot supara, nici ingrozi pe acel suflet; ci el trece lin in sus, la ceruri, la Scaunul Dumnezeirii, ca sa se inchine si sa fie rasplatit cu fericirea vesnica in cereasca imparatie. Deci si tu, de ai fi facut marturisire desavarsita de toate pacatele tale, si dupa dezlegarea duhovnicului ai fi facut pocainta adevarata din destul, n-ai fi suferit astfel de groaznice cercetari ca acestea la vamile vazduhului. Diavolii, dupa ce vad ca sufletului osarduitor, prin marturisirea adevarata, parasirea pacatelor, implinirea canonului si aducerea de roade de pocainta, i se sterg pacatele din catastifele lor, il razboiesc din nou, mai groaznic decat inainte, pentru a-1 arunca in alte pacate si ca sa-l inscrie din nou in catastifele lor. Cu adevarat, spovedania este izvor de mantuire pentru om! pe multe nenorociri si necazuri il scapa ea pe om, facan-du-1 sa treaca netinut de vamesi si sa se inalte liber la Dumnezeu. Multi nu-si spun pacatele lor, unii crezand ca au destula vreme ca sa se pocaiasca si sa li se ierte greselile, iar altii rusinandu-se de fata duhovnicului, iar pentru aceasta vor fi cercetati cu asprime la trecerea prin vami. Altii spun la un duhovnic unele pacate, iar la altul pe celelalte, insa si acestia isi vor afla pedeapsa si, necuratindu-se de pacatele lor, nu vor avea calea libera, curata si cu inlesnire de trecut vamile. Tie insa ti-a ajutat si aceea ca de mult ai parasit de a mai pacatui de moarte si cu fapte bune ai petrecut ceilalti ani ai vietii tale, si mai ales rugaciunile Cuviosului Parinte Vasile, caruia i-ai slujit cu devotament.

(Vama a saisprezecea) Alergand mai departe, am ajuns la vama desfranarii. Acolo se cerceteaza tot felul de desfranare sau curvie, nalucirea pacatului curviei cu mintea sau zabovirea gandului in acel pacat, invoirea cu atingerile patimase si spurcate, caderile in desfranare, persoanele, vremea si locul unde s-a savarsit pacatul, visuri necurate, porniri si priviri cu gand spurcat. Stapanul acelei vami sedea pe scaunul sau, imbracat cu o haina soioasa, rosie, stropita cu sange, murdara si foarte necurata. Si se falea, ca si cum ar fi fost imbracat stralucit cu o haina imparateasca. Multime de draci stateau acolo inaintea lui. Aceia vazandu-ma ajunsa acolo, s-au mirat mult cum de am ajuns pana la dansii. Si stateau uimiti, socotind cum de am putut trece prin atatea vami. Apoi scotand lucrurile cele de desfranare ale mele, scrise in catastifele lor, ma invinuiau cu asprime, aratandu-mi persoanele cu care pacatuisem in tineretile mele, vremea cand gresisem, ziua, noaptea si locul unde am facut pacatul acela cu cineva. Si n-aveam ce sa raspund, ca asa era, fara numai tremuram de frica si ma umpleam de rusine. Si nu numai cele adevarate mi le ziceau, ci si cu multe minciuni ma acuzau. Acelea zicandu-le, se repezeau asupra mea cu ghearele, sa ma rapeasca din mainile sfintilor ingeri si sa ma arunce jos, in adanc.

Atunci sfintii ingeri, impotrivindu-se lor, ziceau: Sufletul acesta a parasit pacatul desfranarii de multi ani, si de atunci a petrecut in curatie si in infranare pustniceasca. Diavolii insa au strigat: Stim si noi ca de mult a parasit acest pacat, dar pacatele desfranarii le-a avut in ea, pentru ca nu s-a marturisit cu adevarat inaintea duhovnicului, nici n-a luat de la el cuvenitul canon, ca sa faca pocainta pana la stergerea lor. Pentru aceasta lasati-ne-o noua si duceti-va fara ea; ori rascumparati-o cu fapte bune. Acestea auzindu-le eu, m-am umplut de groaza si tremuram de frica. Atunci ingerii lui Dumnezeu dand in schimb din lucrurile mele cele bune si mai ales din darurile Cuviosului meu Parinte Vasile, abia ne-am izbavit de acea cumplita primejdie, si asa am plecat de acolo.

(Vama a saptesprezecea) Am ajuns apoi la vama preacurviei. Acolo se cerceteaza pacatele celor casatoriti, care nu-si pazesc credinta si legamantul facut la cununie, adica nu-si pazesc patul lor curat, ca si siluirile, a acelora care silesc femei ori fete sa se desfraneze cu ei. Tot aici sunt cercetate si fetele bisericesti afierosite lui Dumnezeu, care dupa ce si-au fagaduit fecioria ori curatia lor lui Hristos, n-au pazit-o de caderile in desfranare. Navalind dracii fiorosi ai acelei vami, mi-au cercetat lucrurile mele cu mare amanuntime si cu multa sarguinta. La acea vama am va zut ca eram mult datoare. Necuratele duhuri si nemilostivi cercetatori stiind ca mi-am inselat sotul legiuit, se repezeau la mine cu ghearele, ca sa ma rapeasca din mainile ingerilor si sa ma arunce in fundul iadului. Insa ingerii pricindu-se mult cu dracii acelei vami si adunand toate ostenelile si nevointele mele pe care le facusem in urma, aducandu-le la mijloc abia de m-au rascumparat, punand in cumpana si din darurile Sfantului Vasile. Si asa cu greu scapand, luminandu-ma, ne-am dus si de acolo mai departe.

(Vama a optsprezecea) Urcand noi in zbor tot mai sus, ani ajuns la vama nelegiuitelor impreunari barbatesti si femeiesti in afara firii, a sodomiilor. Acolo se cerceteaza pacatele acestea nefiresti si altele si mai necurate, facute in ascuns, de care rusine este a le si pomeni. Stapanul dracesc al acelei vami era foarte fioros, cu o fata marsava si mai uracios decat toti dracii vamilor prin care trecusem. In jurul lui era multa putoare nesuferita. Acesta poruncea unei multimi de draci foarte uraciosi si ei, sluti si fiorosi, salbatici si rai, aprinsi de manie si cumplita iutime. Aceia iesind inaintea noastra, indata ne-au impresurat si m-au cercetat. Acei vamesi uraciosi, fiindca cu darul lui Dumnezeu n-au putut afla dintr-acestea in mine, ramanand deserti, au ramas de rusine. Noi, bucurandu-ne, am plecat de acolo mangaiati, caci ne-am izbavit de spurcaciunea, rautatea si puterea lor. Mergand mai inainte, sfintii ingeri mi-au zis: Ai vazut, Teodoro, infricosatele vami ale vazduhului? Sa stii ca mai nici un suflet nu le trece fara suparare, deoarece toata lumea zace in rautatea smintelilor si mai toti oamenii sunt iubitori de desfatari si de desfranare. Abia daca putini se feresc de necuratiile desfranarii si-si omoara poftele trupesti. Putini sunt aceia care trec vamile acestea cu libertate. Cei mai multi, venind pana aici cad si pier pentru ca acesti cumpliti cercetatori ai faptelor desfranarii rapesc sufletele lor si le trag la iad, muncindu-le. Si se laudau stapanii de la vamile desfranarilor zicand ca ei singuri, mai mult decat toti ceilalti de la toate vamile, umplu muncile din temnitele iadului cu sufletele pacatosite. Multumeste, Teodoro, lui Dumnezeu ca te-ai invrednicit a trece peste acele aspre cercetari, cu rugaciunile Cuviosului Vasile, parintele tau duhovnicesc. De acum nu vei mai vedea nici o greutate sau frica.

(Vama a nouasprezecea) Am ajuns apoi la vama ereziilor, a mincinoaselor cugetari asupra adevaratei religii ortodoxe, a lepadarii de dreapta credinta ortodoxa, a hulirilor si blasfemiilor. Acolo se intreaba gandurile necuvenite si socotinta stramba fata de dreapta credinta crestineasca, departarile de dreptcredincioasa marturisire a adevaratei credinte, neindeplinirea fagaduintelor si indatoririlor crestinesti, indoirea in credinta, hulele asupra sfinteniei si altele asemenea acestora. Acea vama am trecut-o fara de cercetare, pentru ca in viata avand si pazind dreapta credinta, nu m-am aflat vinovata. Si asa de acolo am mers inainte, apropiindu-ne de portile cerului.

(Vama a douazecea) Alergand cu repeziciune pe calea vazduhului, am ajuns la vama nemilostivirii, cruzimii si invartosarii inimii. Intrebatorii vamii aceleia erau amarnic de cruzi si stapanul lor dracesc era fioros, sufland cu nemilostivire si mare iutime, asemenea flacarilor iadului. Acest stapan se mai arata si foarte uscat si sleit, ca de o lunga si mare boala, plangandu-se singur de rautatea lui si gemand ca un bolnav. Chiar de s-ar afla cineva savarsitor a multe nevointe, de multe postiri si rugaciuni, de si-ar pazi chiar si fecioria ori curatia, de si-ar fi infranat trupul sau si-ar fi omorat poftele cele rele dintr-insul, dar daca a fost neindurat si nemilostiv, inchizandu-si inima sa fata de aproapele sau aflat in felurite suferinte, acela, de la acea vama, cade jos in adancul iadului, unde este inchis si in veci nu afla mila. Noi insa, cu ajutorul si darul lui Dumnezeu, am trecut si acea vama fara primejdie, ajutandu-ne pretutindeni rugaciunile Cuviosului Parinte Vasile.

Izbavindu-ma eu de acele infricosate vami ale vazduhului, cu inima buna, cu bucurie si saltari duhovnicesti ne-am suit pe calea aceea tot mai sus, deasupra tuturor acelor vami, ajungand la portile cerului, cu milostivirea lui Dumnezeu, Care a ajutat sufletul meu de a trecut slobod prin cumplitele primejdii si s-a eliberat de amarii, fiorosii si prea intunecatii demoni de la acele vami”.

Invatatura despre vami o aflam nu doar in Rasaritul crestin, ci si la Parinti latini din vechime, infatisata insa cu mai multa discretie . Asa cum am vazut, Sfantul Grigorie cel Mare vorbeste despre duhurile rele care vin sa cerceteze sufletul iesit din trup. Sfantul Bonifaciu, apostolul germanilor (sec. al VIII-lea), relateaza intr-una din scrisorile sale istorisirea unui monah din manastirea Wenlock, care, murind, mai apoi a inviat. Iar acesta a spus ca, “iesind din trup, indata a fost rapit in vazduh de ingeri stralucind de lumina, la care era cu neputinta sa privesti. Si a fost dus intr-un loc in care era adunata mare multime de suflete […] Si mai era acolo multime de duhuri rele si slavita ceata a stapaniilor ingeresti. Iar duhurile cele rele si sfintii ingeri se sfadeau pentru sufletele acelea, si dracii le puneau in carca povara pacatelor, iar ingerii se sileau s-o usureze, aducand cuvant de indreptatire. Si i s-au aratat lui toate pacatele sale din tinerete, nemarturisite din uitare ori nestiinta; si toate-i strigau impotriva, osandindu-l cu putere pentru cele savarsite in vremea vietii, nemarturisite si nespalate prin cainta. Si cu glas infricosator il invinuia fiecare dintre ele. Si intr-acelasi chip duhurile cele rele tinandu-le isonul il osandeau, adeverind cele spuse si aratand in care loc si in care ceas facuse pacate, aducand si marturii pentru ele. Si asa, stand de fata toate acele pacate, acesti vechi vrajmasi l-au vadit de vinovat si rob al lor. Insa, povestea el, putinele si maruntele fapte bune, facute in chip nevrednic si nedesavarsit, mi-au sarit in ajutor. Si mult ma aparau si ma intareau si duhurile cele ingeresti, peste masura de iubitoare, care stateau de fata; si am vazut cu uimire cum faptele mele cele bune se aratau a fi mari si minunate, ca unele savarsite prin darul lui Dumnezeu, iar nu prin puterile mele cele slabe” .

Apusul insa pare sa fi uitat aceasta invatatura despre vamile ceresti, pe care, in schimb, o aflam la multi autori ortodocsi din vremea noastra, si nu dintre cei neinsemnati. Lucrul acesta da marturie de pastrarea in sanul Bisericii Ortodoxe a unei foarte vechi traditii. La finele veacului al XIlX-lea, Sfantul Ignatie Briancianinov, in Cuvant despre moarte, spune simplu si concis: “Pentru tragerea la raspundere a sufletelor ce strabat vazduhul, puterile intunericului au asezat in calea lor o seama de scaune de judecata si straji, randuite in chip vrednic de mirare. In tot vazduhul, de la pamant pana la cer, se atin legiunile de paznici ale duhurilor cele cazute. Si fiecare dintre ele cerceteaza sufletul ajuns inaintea lor pentru acel soi de pacat care le priveste. Aceste straji dracesti si scaune de judecata din vazduh, Parintii le numesc vami, iar pe duhurile care slujesc acolo, vamesi”.

In scrierea sa, Sfantul Ignatie a adunat un mare numar de marturii scripturistice, patristice, aghiografice si liturgice referitoare la acest subiect. in aceeasi vreme, Sfantul Teofan Zavoratul vorbeste si el despre aceste vami. Astfel, talcuind versetul 80 al psalmului 118: “Sa fie inima mea fara prihana intru indreptarile Tale, ca sa nu ma rusinez”, el spune: “Prorocul nu ne spune cum si unde nu trebuie sa ne rusinam. Mai intai, insa, dea Domnul sa n-avem parte de rusine in ostenelile razboiului launtric. Iar apoi, sa nu fim dati de rusine in ceasul mortii si la trecerea prin vamile din vazduh. “Inteleptilor” acestui veac vamile pot sa le para o simpla poveste, dar in ceasul mortii nu vor putea nicicum sa le ocoleasca. Si ce cauta acesti “vamesi” in sufletele care au iesit din trup si se inalta la cer daca nu cele ce sunt ale lor? Si ce este al lor, daca nu patimile. Asadar, in cel a carui inima este curata si neatinsa de patimi, nu vor afla nimic pentru care-l sa-l invinuiasca. Dimpotriva, asupra celui intinat de pacate, ca un traznet vor cadea […] Cata vreme sufletul mai are o cat de mica impatimire, nu va scapa de rusine la trecerea prin vami. Iar rusine aici inseamna aruncarea sufletului in iad. Iar rusinea de pe urma va fi la Judecata de apoi, cand vom sta inaintea fetei Celui care pe toate le vede si le cunoaste”.

Arhimandritul Antonie, in aceeasi epoca, vorbeste si el de cercetarea in vami a sufletului ce se ridica la cer insotit de ingeri. Si spune ca este oprit de duhurile cele rele ca sa dea seama de pacatele sale; dar, dupa cum zic Parintii, nu tot sufletul este cercetat si oprit: cele sfinte si cu totul curate urca neimpiedicate in sanul lui Avraam.

Sfantul Macarie al Moscovei, prezentand aceasta invatatura in bine cunoscuta sa Teologie dogmatica ortodoxa, incheie astfel: “Prezenta neintrerupta, statornica si de obste a invataturii despre vami in Biserica, mai cu seama la dascalii veacului al IV-lea, dovedeste fara putinta de tagada ca ea le-a fost predata de invatatorii din veacurile dinainte si isi are temeiul in traditia apostolica” . Este recunoscuta de Parintele Serghie Bulgakov si mentionata in lucrarea sa inchinata Ortodoxiei, iar Parintele Iustin Popovici, renumitul monah sarb al vremurilor noastre, o preia si o prezinta in scrierea sa Dogmatica Bisericii Ortodoxe. “Referitor la acest subiect – spune el – putem afla numeroase marturii in Sfanta Traditie.” O intalnim si la multi alti autori ortodocsi contemporani, de diferite nationalitati, care au scris despre moarte din perspectiva traditiei ortodoxe.

In slujbele Bisericii Ortodoxe este prezenta de asemenea invatatura despre vami. De pilda, in Octoih aflam astfel de rugaciuni: “In ceasul cel infricosator al mortii, sa ma izbavesti de diavolii cei ce ma invinovatesc si de osandirea cea infricosatoare”; “Cand va fi sa se desparta sufletul meu cu sila de madularele trupului, atunci, dumnezeiasca Mireasa, stai langa mine si risipeste urzelile vrajmasilor celor netrupesti; zdrobeste falcile celor care cauta sa ma inghita fara mila, ca sa trec neoprit de capeteniile intunericului care stau in vazduh”; “Izbaveste-ne pe noi, Fecioara preamilostiva, ca o buna, si ne smulge de la diavoli si de la darea de seama cea infricosatoare, in ceasul incercarii, ca sa nu fim rusinati noi, robii tai”; “Sa nu ma lepezi de la fata ta […], ca vicleanul se sarguieste cu viclesug sa ma prinda […], dar tu pazeste-ma cu totul neatins de vatamarea lui”.

Putem cita, de asemenea, rugaciunea Sfantului Eustratie de la Miezonoptica din sambete: “Si acum, Stapane, sa ma acopere pe mine mana Ta si sa vina peste mine mila Ta, ca s-a tulburat sufletul meu si dureros ii este sa iasa din acest ticalos si spurcat trup al meu. Ca nu candva vicleanul sfat al celui potrivnic sa-l intampine si sa-l impiedice intru intuneric, pentru pacatele cele facute de mine cu nestiinta si cu stiinta in aceasta viata. Milostiv fii mie, Stapane, si sa nu vada sufletul meu intunecatul chip al viclenilor diavoli, ci sa-l ia ingerii Tai cei straluciti si luminati. Da slava numelui Tau celui sfant si cu puterea Ta ma ridica la dumnezeiasca Ta judecata. Cand ma vei judeca, sa nu ma apuce pe mine mana stapanitorului lumii acesteia, ca sa ma arunce pe mine, pacatosul, in adancul iadului; ci stai langa mine si-mi fii mantuitor si sprijinitor. Miluieste, Doamne, sufletul meu cel intinat cu patimile vietii acesteia si curat pe el prin pocainta si marturisire il primeste, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin”.

O referire la vamile vazduhului aflam si in Canonul de rugaciune catre ingerul pazitor. “De-a dreapta sufletului meu celui ticalos sa te vad stand, luminat si bland, pe tine, ajutatorul si folositor meu, cand va iesi din mine cu anevoie sufletul meu, si izgonind pe amarii vrajmasi care cauta sa ma apuce […] ci te rog, pazitorul meu, fii mie ajutator si aparator nebiruit cand voi trece vamile judecatii”.

Multe alte texte liturgice contin asemenea referiri, ca, de pilda, aceste stihirile Nascatoarei de la Praznicul aducerii moastelor Sfantului Ioan Gura de Aur”. Sa ne aducem aminte si de aceste rugaciuni din Canonul de rugaciune catre Maica Domnului mai inainte de ceasul mortii, care se rosteste la capataiul celui aflat pe patul de moarte: “Vazand ca ceasul meu se apropie si sufletul meu se va desparti de imputitul meu trup si voi merge gol, parasit de toti, prin mijlocul ostilor cumplitilor draci si voi fi oprit la vamile lor si nu va fi nimenea sa-mi ajute. Preasfanta Stapana mea, Marie, Maica lui Dumnezeu, mai inainte de acel ceas cu smerenie cad si cu umilinta te rog pe tine, cand vei vede sfarsitul meu, grabeste-te de vino in ajutorul meu si nu ma lasa pe mine, nu ma da pe mine, nici te departa de mine, intru inspaimantatorul ceas al iesirii mele, izbavindu-ma de cumplitii draci si de vederea lor intunecata”; “cand vei vedea sfarsitul meu, grabeste curand si vino spre ajutorul meu si nu ma lasa pe mine, nici te departa de mine in inspaimantatorul ceas al iesirii mele, izbavindu-ma de cumplitii draci si acope-rindu-ma de groaznica lor vedere cea intunecata si petre -candu-ma prin vazduhul cel cu vami cumplite”; “Apropiindu-se ceasul sfarsitului meu, nu stiu ce voi face […]. De voi cauta spre vazduh, vad pe vrajmasii vazduhului laturi gatindu-mi mie […]. Grabeste, Stapana, de vino intru ajutorul meu si nu ma lasa pe mine […] Marie, prea-dulce, nadejdea mantuirii mele!”; “Cand vei vedea sfarsitul meu, grabeste si vino in ajutorul meu si nu ma lasa pe mine, nici te departa de mine in inspaimantatorul ceas al iesirii mele, izbavindu-ma de cumplitii draci si acoperandu-ma de intunecata si groaznica lor vedere, izbavindu-ma din toate vamile lor”.

Invatatura despre vamile vazduhului a iscat recent unele critici, care insa sunt limitate si nefondate, pentru ca, dupa cum am vazut, ea este abundent atestata, de la inceputurile crestinismului pana in zilele noastre, intr-o mare varietate de texte patristice, aghiografice si liturgice. Criticile acestea sunt totusi semnale de alarma cat priveste ratacirile la care se poate ajunge in intelegerea si folosirea acestei invataturi si de aceea ne simtim datori sa facem unele precizari.

Mai intai, aceasta invatatura nu constituie un articol de credinta si n-a facut niciodata obiectul unei definitii dogmatice din partea Bisericii. Ea este mai curand o teologumena. De aceea, credinciosul poate fara nici o primejdie pentru sufletul sau sa nu tina seama de ea, staruind cu smerenie in gandul ca viata de dincolo ramane o taina pentru pamanteni. Poate tot asa de bine sa treaca peste tot ce se petrece in rastimpul dintre clipa mortii si ceasul cand va sta inaintea lui Hristos, la judecata de apoi. Pentru ca Biserica nu are in aceasta privinta o singura traditie, ci mai multe traditii, diferite, dar nu ireconciliabile, ce pot fi acceptate atata vreme cat nu se impotrivesc invataturilor definite dogmatic, referitoare la viata sufletului dupa moarte.

Apoi, dupa cum au aratat de altfel si cei care o socotesc vrednica de crezare, invatatura despre vamile vazduhului nu trebuie socotita litera de Evanghelie si primita ca atare, ci cugetata duhovniceste. Sfantul Teofan Zavoratul spune ca ea infatiseaza fara indoiala lucruri care se petrec cu adevarat, dar nu exact asa cum sunt istorisite; pentru ca sunt tainice, duhovnicesti si greu de patruns, sunt prezentate pe intelesul omului ce traieste in trup, intr-o forma materiala, insa pur simbolica. Se poate vedea usor ca in aceste istorisiri numarul si felul vamilor din vazduh, ca si pacatele cercetate la fiecare din ele nu sunt intotdeauna aceleasi; in ele se oglindeste de fapt starea launtrica, experienta si cadrul de referinta, proprii fiecarui autor. De aceea, citindu-le, trebuie sa trecem dincolo de amanunte, tintind la simbolismul si mai cu seama la intelesul lor duhovnicesc. Lucrul acesta ni-l spune Episcopul Macarie al Moscovei, scriind ca “nu trebuie sa ne inchipuim vamile vazduhului in mod grosolan, material, ci, pe cat este cu putinta, sa cugetam la ele duhovniceste si, nestaruind asupra amanuntelor, diferite de la un autor la altul si de la istorisire la istorisire, sa cautam intelesul lor profund”.

In esenta, invatatura despre vamile si vamesii din vazduh arata ca dupa moarte fiecare om va sa dea socoteala cu de-amanuntul de toate pacatele savarsite in viata sa si de toate patimile ce s-au incuibat in el, nespalate prin cainta; si mai inainte de a sta inaintea lui Hristos, la Judecata de apoi, va fi cercetat in fata duhurilor rele si a ingerilor; si unii ii vor fi parasi, iar ceilalti, sprijinitori si aparatori.

Astfel, invatatura despre vamile din vazduh are un indoit rost pedagogic: primul, de a-l face pe om sa inteleaga ca orice fapta a sa are pret si insemnatate nu doar in aceasta viata pamanteasca, ci si in viata de dincolo; iar al doilea, de a-l indemna la pocainta. E semnificativ faptul ca unii duhovnici isi sfatuiesc fiii duhovnicesti sa citeasca istoria Sfintei Teodora mai inainte de spovedanie, pentru ca acolo sunt infatisate cu de-amanuntul pacatele si patimile de care boleste omul.

Aceasta invatatura nu trebuie confundata, asa cum s-a intamplat uneori, cu invatatura catolica despre Purgatoriu; trecerea prin vami nu inseamna nicidecum o curatire treptata a sufletului prin chinuri. In istoria Sfintei Teodora adeseori vamile sunt numite, e drept, “cazne si chinuri”, insa numai din pricina ca bietul suflet e hartuit de diavoli.

Tot asa, ea nu trebuie confundata cu invatatura latina despre meritele prisositoare prin care omul poate dobandi raiul, platindu-si cu ele intrarea acolo. E drept ca in toate istorisirile se vorbeste despre marele folos pe care-l are omul din virtutile sale. Insa nu ele singure il scapa din mana puterilor vrajmase din vazduh care incearca sa-l opreasca din inaltarea sa la cer; ci, pe langa ele, nu se poate lipsi de mila, harul si ajutorul lui Hristos. La aceasta gandindu-se, Sfantul Simeon Noul Teolog spune intr-unui din imnele sale: “Chiar daca-mi oferi toate si ma umpli de toate bunatatile, Dumnezeul meu, nimic din toate acestea nu-mi este de nici un folos, daca nu-mi vei da sa trec fara a fi rusinat prin portile mortii. Daca atunci cand va veni stapanul intunericului nu va vedea slava Ta fiind impreuna cu mine Si nu va fi rusinat cu totul el, intunecatul, si ars de lumina Ta neapropiata, si daca toate puterile potrivnice nu s-ar intoarce inapoi impreuna cu el vazand semnul pecetii Tale […], care va fi atunci folosul celor ce se fac acum intru mine?” O invatatura asemanatoare aflam si la Sfantul Isihie Sinaitul: “Cand sufletul va fi zburat prin moarte in vazduh, avand in portile cerului pe Hristos cu sine si pentru sine, nu se va teme nici acolo de vrajmasii sai, ci va grai catre ei din porti cu indraznire, ca si acum”. De aceea, Biserica, in slujbele de la inmormantare, ca si in cele de la parastase, mai cu seama intr-a treia zi, il roaga iar si iar pe Hristos sa-l salasluiasca pe cel adormit in “loc de odihna”, adica sa binecalatoreasca cu ajutorul si harul Sau.

Prin urmare, sa nu credem cumva ca dupa moarte sufletul intra sub stapanirea diavolilor. De altfel, multe dintre istorisirile de mai sus arata limpede ca diavolii n-au nici o putere asupra dreptilor, iar pacatosii cad in mana lor ca unii care s-au dedat de buna voie lucrarii lor dracesti – dobandind astfel reaua inrudire cu ei – si nu s-au cait pentru faptele lor rele.

Toate aceste istorisiri sunt fara nici o indoiala ziditoare de suflet; ele il invata pe crestin ca va da seama de toate faptele sale, bune ori rele, si ca orice lucru faptuit pe pamant ii hotaraste viata in vesnicie. Cel ce stie ca e pedeapsa pentru pacate si ca de cele pe care le-a iubit aici, de acelea va avea parte dincolo, se va ingriji de felul vietuirii sale. Si scurt vorbind, din ele se vede ca omul culege roadele faptelor sale nu doar aici, pe pamant, ci si pe lumea cealalta.

Toate nu ostenesc sa arate insemnatatea pocaintei, care-l intoarce pe om de la rautatile si patimile sale si-l spala de ele. Ramane nerostit adevarul ca Hristos are puterea sa stearga tot pacatul celui ce se caieste fie chiar si in ceasul din urma, dupa cum l-a iertat pe talharul cel credincios, pe cruce (Le. 23, 40-43).

Cu adevarat cainta de-o clipa poate sterge greselile de-o viata, dar lucrul acesta nu-l indreptateste pe om sa traiasca fara grija, nadajduind nebuneste ca Hristos il va ierta in ceasul mortii. invatatura despre vami ne indeamna o data mai mult sa ne gatim din vreme pentru judecata ce va sa fie si pentru viata de dincolo de moarte, sa ne curatim prin nevointele ascezei – caci ostenelile de aici se vand cu pret vesnic -, sa ne razboim cu patimile, straduindu-ne sa le starpim deplin cu ajutorul harului, sa ne caim pentru relele ce am facut, ca sa stam drepti si curati inaintea lui Dumnezeu, iar Vrajmasul sa nu afle nimic al sau in noi. Cel ce s-a facut asemenea lui Hristos si s-a unit cu El poate spune ca Domnul: “Vine stapanitorul acestei lumi si el nu are nimic in Mine” (In 14,30).

Auzind indemnul Apostolului Pavel: “imbracati-va cu toata armatura lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolului. Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva domniilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, raspandite in vazduhuri. Pentru aceea, luati toata armatura lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva in ziua cea rea si, toate biruindu-le, sa ramaneti in picioare” (Efes. 6, 11-13), sa ne gandim ca nu doar in lupta duhovniceasca de aici avem nevoie de o asemenea intrarmare, ci si in vremea cand sufletul nostru va sa intalneasca dupa moarte acesti cruzi parasi .

Sfantul Ioan Gura de Aur spune la fel: “De multe rugaciuni si de mult ajutor, de multe fapte bune si de multa mijlocire a sfintilor ingeri are nevoie sufletul in vremea suirii sale la cer. Caci daca avand a calatori intr-o tara straina ori in vreun loc in care n-am mai fost avem trebuinta de om care sa ne calauzeasca, cu atat mai vartos avem nevoie de calauze si de ajutor ca sa trecem nevatamati printre domniile si puterile nevazute si stapanitorii acestei lumi ce ne vor intampina in vazduh, ca niste prigonitori, parasi si vamesi”.

Istorisirea Sfintei Teodora arata cat de folositoare sunt mijlocirile si rugaciunile sfintilor – inchipuite aici prin saculetul cu daruri primit de la Sfantul Parinte Vasile – pentru trecerea neimpiedicata prin vamile din vazduh. Mai intai de toate insa, pe Hristos sa-L rugam neincetat si Lui sa-I cerem sa ne calauzeasca si in aceasta scurta viata pamanteasca, si in cea ce va sa fie si care nu va avea sfarsit, asa cum ne indeamna Sfantul Isihie Sinaitul: “Sa nu slabeasca sufletul pana la iesirea lui sa strige catre Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ziua si noaptea. Si El va face izbavirea lui degraba, dupa fagaduinta Sa nemincinoasa, pe care a rostit-o vorbind despre judecatorul nedrept (Le. 18, 8), si in viata de acum si dupa iesirea sufletului din trup”.
SA VA FIE DE FOLOS!

A M I N.

VAMILE VAZDUHULUI

Vamile vazduhului (Teologie, Traditie, Teologumena)Sufletul este luat fie de ingeri, fie de diavoli, adica de cei de cu care s-a inrudit prin viata sa.Exista insa texte patristice care ne infatiseaza in chip amanuntit calatoria sufletului spre cer printre multimile de duhuri, cearta si lupta ce se da pentru el intre demoni si ingeri. Pentru ca nu sunt numai sfinti pe lume si nici doar oameni cu totul inrobiti de rau, ci in cei mai multi binele si raul sunt amestecate, si acestea sunt acum cantarite, iar ingeri si duhurile rele se razboiesc, ca sa-si ia fiecare partea sa.

Astfel, citim in Pateric ca “ava Teofil zicea: Ce fel de frica si cutremur si nevoie avem sa vedem cand sufletul se desparte de trup! Ca vine la noi oaste si putere de la stapanirile cele potrivnice, stapanii intunericului, stapanitorii viclesugului si incepatoriile si stapaniile, duhurile rautatii, si ca la judecata il tin pe suflet, aducand asupra-i toate pacatele lui cele intru stiinta si cele intru nestiinta, de la tinerete pana al varsta la care a raposat, Deci stau parandu-1 de toate cele facute de dansul. Ce fel, dar, de cutremur socotesti ca are sufletul in ceasul acela, pana ce va iesi hotararea si i se va face slobozenia lui? Acesta este ceasul nevoii lui, pana ce va vedea ce sfarsit va lua el. Si iarasi dumnezeiestile puteri stau in preajma fetei celor potrivnici si ele aducand cele bune ale lui. Ia seama, dar, ca sufletul stand la mijloc cu multa frica si cutremur sta pana ce judecata lui va lua hotarare de la Dreptul Judecator”. Continue reading

Tamaduirea care nu costa nimic.

Credinta:
Tamaduirea care nu costa nimic!

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele.

Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin.

“O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg .

“Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.”[2]
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut – a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit – “stingerea” completă a cortexului cerebral.

Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută “trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană. Continue reading